România mea este sursa de inspirație pentru fapte bune. În articolele Împreună cu Teodor, Dăruiește Viață și Testul Eco-friendly am încercat să punem în evidență că doar împreună putem fi mai buni, mai puternici și mai frumoși.
La Mulți Ani, România!
Gânduri bune,
Alice Blue
„Pentru că viața e trecătoare și ar trebui să-i savurăm fiecare moment„, a răspuns Hazel Zakariya în Vogue , când a fost întrebată cum se simte când depune atât efort în creațiile ei, doar pentru a fi distruse (mâncate), la scurt timp.
Poate nu v-ați dat seama din fotografie, dar vă asigur că această operă de artă în cană nu doar că este comestibilă, ci este un superaliment, unul dintre smoothie-urile pe care Hazel Zakariya le prepară și, pictându-le, le încarcă energetic cu spirulină, matcha, turmeric și alte condimente organice, paleta ei de culori naturale.
Nu știm ce ne place mai mult: cât de frumos pictează cu condimente, maniera în care folosește florile și petalele sau că este un talent pur, autodidactă, cu un background în științe și afaceri. Vizitează-i, și tu, pagina Instagram și spune-ne ce temă de smoothie ți-a plăcut cel mai tare. Îți va fi foarte greu să alegi, crede-ne. Noi l-am ales pe Bambi pentru că este muza noastră de Toamnă 
Gânduri bune,
Alice Blue.
Dacă am mai auzit, până acum, de cupluri care aleg să doneze banii primiți la nuntă în contul unor ONG-uri, iată încă o surpriză binevenită: Meghan Butler, o mireasă din Carolina de Nord, SUA, împreună cu soțul ei, nu doar că au ales să doneze banii pe care i-ar fi cheltuit cu mărturiile pentru invitați unui adăpost pentru animale, ci au luat decizia și să înlocuiască tradiționalele buchete de flori, și al ei, și al domnișoarelor de onoare, cu niște adorabili cățeluși, gata de adoptat!
Articolul, publicat în revista People, ne-o descrie pe Meghan ca fiind o mare iubitoare de animale (cum altfel?) și descoperim, totodată, că s-ar putea să vorbim de un trend al cățelușilor-buchet, pentru că și ea s-a inspirat din fotografiile unei alte mirese când a ales alternativa unei nunți cu tema All you need is Love&Dogs.
Multe alte imagini adorabile găsești în link-ul articolului. Dacă te vor inspira și pe tine, aici găsești întreaga listă cu adăposturi de animale din România, furnizată de Fundația Vier Pfoten.
Aproape toți cățelușii, mai puțin unul, fuseseră adoptați la ora publicării articolului din People
Gânduri bune,
Alice Blue
Cand primesti un buchet de flori, primul lucru pe care ar trebui sa-l faci este sa il desfaci si sa tai intr-un unghi de 45 de grade cam 2 cm din tulpina fiecarei flori (macar sub jetul de la robinet, daca nu poti sa gasesti un vas mai mare, pe care sa-l umpli cu apa si sa tai tulpinile in timp ce sunt scufundate – Varianta Ideala! ). Urmeaza sa le cureti de frunze ( daca se mai gasesc pe partea de tulpina care va sta in apa) si sa pregatesti un vas curat, eventual clatit cu apa fierbinte in prealabil, pentru a fi sigura ca nu au ramas in el bacterii. Adauga hrana florala, acele pliculete pe care le gasesti in orice florarie. Testele specialistilor au aratat ca oricare dintre tipurile de hrana florala existente pe piata au avut rezultate mai bune decat combinatiile de lamaie + clor + zahar, etc. Apa trebuie, in general, sa fie la temperatura camerei.
Aici, e de discutat… Sa presupunem ca in buchetul tau ai orhidee, gerbera si lalele. Ori, fiecare din acestea se ingrijeste in alt fel. Sfatul nostru este sa le separi si, astfel, poti decora si livingul, si holul, si dormitorul. Uite de ce.
Lalelele au nevoie de: 1.Soare (nu direct, dar spatiu insorit; fiind plante fototropice, pur si simplu se hranesc cu lumina, de aceea e bine si sa intorci, din cand in cand, vasul spre sursa de lumina, sa le multumesti pe fiecare dintre lalele). 2. De apa rece. Ele sunt originare unui climat rece, iubesc racoarea! Nu uita ca lalelele continua sa creasca in vaza. Alege una mai inalta, le va ajuta sa stea drepte si sa se mentina proaspete mai mult timp.
Apa rece nu este recomandata si in cazul orhideelor taiate, ele iubesc apa calda, aceea de temperatura mainii tale cand plimbi degetele prin ea. Poti si sa le scufunzi in apa calduta, iubesc hidratarea intensa si se vor revigora imediat dupa aceasta spa. Rezista destul de bine si fara prea multa lumina. Daca in buchet le-ai gasit in eprubeta, schimba apa la 2 zile si dezinfecteaza de fiecare data eprubeta, in apa fierbinte.
Gerberei, din contra, ii place sa stea in apa mica, doar cativa centimetri ii sunt de ajuns, altfel tulpina se inmoaie. Poate rezista chiar mai mult de 10 zile intr-un loc ferit de curent si soare direct, cu tulpina taiata la 2 zile, apa schimbata si vasul dezinfectat.
Desigur, sa le separi este doar o recomandare, florile pot rezista impreuna cateva zile, cu apa schimbata des si tulpinile taiate, 1-2 cm.
Dar ce zici de 10 zile sau mai mult, cand sunt separate si ingrijite cum trebuie?
Scrie-ne si tu despre modul in care ingrijesti florile taiate, ne-am bucura sa-l aflam!
Ganduri bune,
Alice Blue.
Am trecut peste primele rezultate relevante din google, pentru a înțelege în profunzime japonezul Wabi Sabi. Îndemnul din Practical Wabi Sabi, scrisă de Simon Brown și amintită și de Wikipedia, a fost cel mai aproape de mine: Wabi Sabi înseamnă modul de a-ți trăi viața urmându-ți sentimentele, de a lua cu ușurință lucrurile, așa cum vin, fără să te lași prins într-o vâltoare de gânduri inutile.
În odiseea pornită spre găsirea interpretării perfecte, am descoperit frumusețea redării acestui concept de viață și prin trimiterea la natură, unde Wabi este simplitatea, prospețimea, liniștea și chiar frumusețea din imperfecțiuni, iar Sabi este efemerul, culoarea ruginie a frunzelor de toamnă, urma de uzură a unui lucru pe care-l prețuiești și mai mult atunci când poartă patina vremurilor și amintirile tale în ea.
Elle Decor îl anunță ca pe noul trend în Home Decor 2018. Focusul cu auriu pe crăpăturile inerente ale obiectelor, materialele naturale, urmele timpului, stilul eclectic și aranjatul-deranjat al unui pat nefăcut, dar cu o cuvertură aruncată (studiat)neglijent, au decis să ne răsfețe în anul ce vine. Iar când vorbim despre flori și aranjamente florale, știm, deja, că acest trend și-a făcut simțită prezența în 2017: buchetele raw, culese-acum-din grădină, cu verdeața care parcă explodează în forme neregulate și totuși eye-candy, au fost și vor rămâne preferatele mireselor. Non-buchetele, a.k.a. mănunchiurile de verdeață, de asemenea au fost în trend. Descoperim deseori doar eucalipt într-o vază sau/și multe, din ce în ce mai multe plante de interior în decorurile din reviste.
Revenirea la natură și respectul pentru ce ne înconjoară, defectele minore luate ca atare, cu umor și fără dramă, încercările timide (însă constante și sincere) ale oamenilor cu mentalitate eco-friendly, care vor o lume mai simplă, fără constrângeri, iată că au devenit un trend!
Photo: Ornithogalum thyrsoides, by Alice Blue Flowers & More.
Gânduri bune,
Alice Blue
Ghinde, plante suculente, anason, scoruș… Fără trandafiri, floarea miresei și mătase delicată, în fundițe, mirele, nașul și cavalerul de onoare nu se vor mai opune la purtarea simbolurilor acestei zile speciale. Și nici nu mai contează ce fel de pene sunt acestea, ancestral le vor vedea de uliu sau vultur
În vremuri străvechi, bărbații purtau mici buchețele de flori în piept pentru parfumul lor. Dar vei regăsi anasonul în notele de bază al multor parfumuri actuale…
O nuntă de toamnă ne-a inspirat crearea acestor butoniere excentrice prin însăși simplitatea lor: elemente din natură, adunate cu meșteșug și dragoste, pentru a fi purtate la inimă.
Gânduri bune,
Alice Blue.
Așa cum am promis, revin asupra articolului despre Bali, Indonezia, cu o completare despre plimbările pe elefanți, Short-Trekurile din Bali Zoo.
Voi încerca să motivez cât de bine pot rugămintea mea de a evita aceste plimbări pe elefanți, adresată tuturor celor care vor ajunge acolo, dar și celor care ar putea avea ocazia aceasta în altă țară, în altă Grădină Zoo.
Recunosc, să spui „n-am știut” nu e o scuză. Pentru că nu m-am informat înainte, nu am știut că există, de exemplu, această pledoarie, a site-ului The Dodo, pentru stoparea abuzurilor, foarte bine documentată, unde poți citi despre cât de maltratați sunt elefanții din toate țările care oferă turiștilor plimbări/treks:
– Elefanții sunt luați încă de pui, de la câteva luni, de lângă mama lor, când încep „antrenamentul” pentru industria turismului.
– Pentru a putea interacționa cu oamenii, elefanților li se „frânge spiritul”, prin metode agresive, ca înfometarea, lovirea, izolarea.
– Puii de elefant sunt, de multe ori, furați de la mamele lor prin metoda capcanelor ascunse în păduri.
– Mulți elefanți au murit de extenuare, după ce au fost neglijați, maltratați, munciți până la epuizare pentru Trek-urile cu turiști.
– De ani de zile, organizațiile pentru drepturile animalelor din întreaga lume trag semnale de alarmă în ceea ce privește maltratarea elefanților pentru beneficiul industriei turismului.
Toate de mai sus sunt doar câteva din motivele care ar trebui să fie suficiente pentru „eradicarea” trek-urilor pe elefanți. Sunt lucruri pe care dacă le-aș fi citit înainte, nu mai cumpăram biletele. Și deveneam o mică, infimă, dar importantă piedică în chinuirea a doi elefanți, în acea zi.
Ce pot să vă spun eu, ce am văzut și am experimentat, dacă aveți puterea să citiți, să dați mai departe și să ne solidarizăm ca în momentul „Je suis Charlie”, de data aceasta împotriva terorii pe care o trăiesc elefanții pentru trek-uri, urmează:
După ce am cumpărat biletele, 2 short-trekuri care includeau și taxa de intrare în Zoo și accesul în Water Park, ne-am grăbit spre foișorul de unde începeau plimbările. Am urcat în foișor, unde am găsit mai mulți turiști (familii cu copii, în special), care-și așteptau rândul. Pe harta primită erau trecute cu pixul, încă de la casa de bilete, trek-urile la minut. Pe măsura trecerii timpului, familiile se împărțeau în câte un adult și un copil per elefant. Când ne-a venit rândul, am fost împărțiți la 2 elefanți: tati și copilul pe un elefant, eu pe al doilea. Am decis ca eu să fiu singură pentru că îmi era și foarte frică (și de înălțime, și de elefanți) și nu vroiam să mă vadă copilul și să-i transmit frica mea. De la cam 3 metri, am coborât direct pe băncuța de lemn prinsă cu chingi de burta elefantului. Eu prima, tati și copilul în spate, pe al doilea. Fiecare cu câte un „driver” angajat, care stătea direct pe gâtul elefantului. „Smile, please!” Fotograful angajat ne face poze înainte să pornim. Și am pornit.
Elefantul meu era mult mai mic, mi-am dat seama că e pui. L-am întrebat pe driver câți ani are și cum îl cheamă. Mi-a spus că elefantul se numește Ranghi (scriu cum am auzit), e fată și că are 14 ani. (O copilă, mi-am zis). După mai puțin de un minut, nu știam cum să cobor mai repede, cum să rezist în acea situație, pentru că l-am văzut pe driver cum începe să o lovească pe Ranghi cu un CIOCAN!
Un ciocan cu o parte teșită și una ascuțită.
Gânduri. Soluții. Repede! Copilul e chiar în spatele meu, râde zgomotos, se bucură de experiența lui, nu știe și nu înțelege în ce poveste suntem, de fapt. Dacă o să cobor, o să se sperie. Probabil o să se sperie și elefanții să mă vadă pe jos pe lângă ei, nefiind obișnuiți cu mine. Pe lângă noi trece un elefant cât două Ranghi și atunci aflu că nu o să cobor, de la instinctul de supraviețuire, care țipa la mine. Aș vrea să închid ochii, să nu mai văd cum ZBANG!-un ciocan în capul lui Ranghi, la dreapta, ZBANG! un ciocan în capul lui Ranghi la stânga. Dar dacă închid ochii, amețesc, mai ales că oricum încercam să-mi țin echilibrul, fiecare mișcare a elefantului te mișcă de colo colo pe băncuță. Am încercat să stau mai mult întoarsă spre tati și copil, să mă asigur că ei sunt ok în spate. După 5 minute de filtre cerebrale și emoționale, am început să fac poze. Hmm, ce mirare! Toți driverii care treceau pe lângă noi își ascundeau ciocanele când observau că le focusez! Verific mereu fiecare poză, dacă se vede ciocanul. Știu, simt că odată, nu știu când, vor fi interzise trekurile. Un alt elefant mare, când trece pe lângă noi, o sperie pe Ranghi și ne dezechilibrăm foarte tare când Ranghi se ferește. ZBANG ZBANG ZBANG!!!
După 10 minute, înapoi în foișor, ne îmbrățișăm toți trei, strâns de tot. În mai puțin de 5 minute, într-o cabană de lângă foișor, ne așteptau fotografiile deja developate, cu noi pe elefanți. Cazierele noastre eco-friendly.
O luăm agale prin Grădină. O descoperim pe Terry, elefănțica mascotă a Grădinii, într-un țarc special, separat, curat. Îi cumpărăm un coș cu fructe, morcovi și porumb și o îmbrățișez de trompă, o pup, o mângâi, cât pentru toate Ranghi, surorile și frații ei, din toate Zoo din lume.
Eu sunt Ranghi. Și spun NU plimbărilor pe elefanți!
Gânduri bune,
Alice Blue.
Sânziene, Babe, Dragobete, Crăciun, Paște, toate vin cu tradiții pe care ne place să le respectăm. Dar noi suntem retro-shabby-vintage-cool. De aceea, vrem să vă propunem tradiții noi, la vremuri noi.
-Ți-ai pus, azi-noapte, busuioc sub pernă?
-Nu. Mi l-am făcut ceai. Ca să nu mă doară capul.
Busuiocul sub pernă, portalul spre Ursitul care așteaptă să fie visat, sau vâscul sub care îndrăgostiții se sărută, pot primi și alte roluri principale. Folosite ca ceaiuri, busuiocul alungă stresul și durerile de cap, iar vâscul calmează tusea și te scapă de sughițurile permanente. Și acestea sunt doar câteva dintre beneficiile lor. Nu așteptați Sânzienele sau Crăciunul, faceți-le loc și pe raftul cu ceaiuri.
Știm cu toții că iepurașii de Paște dispar de pe rafturi mai repede decât un magician spune Abracadabra. Totul pare un film pe repede-înainte. Sunt convinsă că nicăieri nu mai găsești iepurași de ciocolată. Dar poleială, da! Poți să „îmbraci” oricând o ciocolată, o cutie pliiiină de ciocolată într-o poleială de orice tip, fie că este o sacoșă sau o cutie de carton, și s-o dăruiești cuiva, (sigur te gândești la cineva acum), spunându-i că Iepurașul a întârziat și-și cere scuze, dar uite, nu l-a uitat…
„Azi e Baba mea.” spune oricine în zilele lor de Martie. Cu frig sau soare, așa cum vine, așa se duce. Dar ce-ar fi să o transformăm în Baba „cuiva”? „Azi aleg să fac pe cineva fericit, iar Baba mea să-i poarte noroc”. Un gest poate mic și neînsemnat pentru tine, pentru altcineva poate însemna enorm. Că alegi să oferi mâncare, haine, îmbrăcăminte sau timp, să asculți, să fii acolo pentru cineva, tu vei știi ce contează.
Cea mai frumoasă tradiție de Crăciun, împodobirea bradului, moment pe care îl așteptăm cu toții, de ce nu ar deveni din „Azi fac bradul”, „Azi fac cuiva bradul”? Dacă ai știi că bradul acela, oferit cadou cuiva care nu-și permite să-l decoreze atât de frumos cum ai putea să o faci tu, va lumina niște ochișori de copil, nu ai simți, cu adevărat, că e Sărbătoare?
Cana mea preferată, în care îmi beau cafeaua de dimineață, are pictată o poveste cu reni, spiriduși și, cum altfel, Moș Crăciun. Chiar dacă îi pun doar lapte și zahăr, parcă-parcă simt în ea și arome de scorțișoară, turtă dulce, parcă aud și niște clopoței și, uneori, adormită cum încă sunt, simt un fulg ce-mi aterizează pe nas, înainte de prima gură de cafea. Spiritul Crăciunului, din povestea mea de Decembrie, nu m-a părăsit încă. Și este Iulie.
Cred că stă în puterea oricui să păstreze cât mai mult timp o stare, un sentiment, cam ca atunci când ești îndrăgostit. Și tot asemenea dragostei, doar pentru că întorci file din calendar nu înseamnă că trebuie să aștepți următoarele Sânziene sau Babe, Paștele sau Crăciunul pentru a te simți cu sufletul în sărbătoare. Uneori, pur și simplu, dragostea nu trece.
Și asta e cea mai frumoasă tradiție.
Gânduri bune.
Alice Blue
Cui i s-a mai întâmplat, recent, să deschidă Facebookul și, în loc să simtă că tocmai a activat ceva electronic, să i se pară că a dat la o parte o rocă ce astupa intrarea într-o cavernă?… Mi se pare mie? Exagerez? Este din cauza faptului că stau atât de mult printre flori în atelier, prin parc, înconjurată de copii zglobii și postările dure, răutatea gratuită din spațiul virtual mă teleportează într-un Neanderthal unde îmi zgârie cu spinii lor și retina, și sufletul? Ce se întâmplă, zilele astea, când ne pregătim de o Sărbătoare a sufletului și a Învierii, de simt că nu mai e loc sub soare de atâția nori negri?
Mesajele oamenilor cu suflet, de pe Facebook, ajung la mine prin fantele unor draperii negre, sub formă de raze de soare, hotărâte să nu mă lase să-mi pierd speranța. Oameni cărora nu le este jenă, „Rușine!” de-a dreptul, să ne arate și să ne inspire cu faptele lor bune. În pofida și spre uluirea celor care cred că te „lauzi” cu o mână întinsă cuiva neajutorat, dacă faci acea mână publică. Obișnuiam, și eu, să cred că faptele bune nu trebuie împărtășite. Că e o lege creștinească nescrisă de a ascunde în inimă, acolo unde doar Dumnezeu vede, orice ajutor material sau moral pe care îl oferi. Dar, la vremuri noi și grele, percepția mea s-a schimbat, pentru că avem nevoie de inspirație, de modele pozitive și, acolo unde se impune, de o scuturare zdravănă din inerția care ne cuprinde, uneori. Însă pentru cei care au suflet (o particularitate umană care vine, deseori, cu un upgrade sub formă de filtru translator al răutății ), mesajele absolut gratuite în răutatea lor sunt niște bumeranguri magice, care își schimbă culoarea și mesajul pe drumul de întoarcere. Pentru că te obligă să iei atitudine, te motivează, te fac să vrei să fii diferit, să sapi și mai adânc la granița dintre bine și rău, unde să plantezi livezi întregi de pomi roditori de liniște, speranță, bunătate, simplitate, recunoștință, iertare, înțelegere.
Observ o preocupare intensă pentru scormonitul în viețile altora. Probabil cei care o fac au acest timp la dispoziție pentru că viețile lor sunt perfecte, sunt un model pentru societate, implicarea lor în cauze nobile a luat sfârșit, creând o lume ideală. Astfel, au asigurat planetei un curcubeu permanent, modelat din vată de zahăr, caramele și acadele. Și, ca bonus, consideră că au dreptul, obosiți fiind de binele făcut planetei, să tranșeze cu precizia unui măcelar cu experiență și caractere, și cariere, dar, mai ales, fizicuri. Când cineva alege să spună despre altcineva că este gras, urât, prost sau senil, filtrul translator din sufletul omului care citește va traduce slab, neputincios, laș, rău. Și nu despre personaj, ci despre autor.
Dacă s-ar înființa o Comisie de Etică a Facebook, mai mult ca sigur că astfel de derapaje morale ar fi sancționate cu muncă în folosul comunității și cu obligativitatea orelor de voluntariat în spitale, orfelinate, cămine de bătrâni și comunele foarte sărace ale României, unde nu există curent, apă sau gaze și mulți copii nu au haine și mâncare. De numele jocurilor și jucăriilor depozitate de mulți părinți prin garaje nici nu au auzit. Desigur, mai există și varianta sancționării ce nu presupune efortul fizic. Dacă pentru fiecare postare ce implică defăimarea sau atacarea gratuită a unei persoane, autorul ar fi sancționat cu obligarea citirii unei cărți?
Ce credeți, ar mai dispărea din norii negri de pe Facebook?
Gânduri bune.
Alice Blue
Credit Foto: Pinterest
<<Update 12 August 2016: Artsy, locul minunat unde atât simplii iubitori de artă cât și colecționarii pot explora și admira, online, opere ale artiștilor din întreaga lume, găzduiește mai mult de 50 din creațiile marelui pictor Paul Jackson Pollock, împreună cu detalii asupra biografiei, articole exclusive, dar și calendarul celor mai recente expoziții unde se regăsesc tablourile sale.>>
Tehnica Splatter ( a stropirii) își are originile în opera pictorului american Paul Jackson Pollock. El este creditat ca fiind cel care a introdus această tehnică, în expresionismul abstract. No.5, 1948 este opera sa cea mai cunoscută, îndeosebi prin prisma faptului că a fost vândută cu 140 milioane de dolari. La vremea aceea, în 2006, a fost considerată cea mai mare sumă plătită vreodată pentru un tablou.
Pollock, denumit și Jack the Dripper, își așeza pânzele pe jos, înainte de a le picta, pentru a simți că este și el „acolo”, în tablou, după cum declara într-un interviu. Pânzele erau stropite cu vopsea, folosindu-se de pensule, bețe și seringi. Această controversată și aclamată, deopotrivă, tehnică s-a regăsit și continuă să se regăsească și în moda zilelor noastre. Materialele ce par stropite de o ploaie psihedelică, alăturări de pete multicolore pentru un tot abstract și supranatural, iau forma rochiilor, tricourilor sau pălăriilor. Designul interior a adoptat, și el, tehnica Splatter : o canapea „stropită” în culorile tale preferate îți poate redefini conceptul de „relaxare”. Pentru că îți vei putea odihni și trupul, și sufletul, îmbrățișat de culoare.
Noi, la Alice Blue, îndrăgostiți iremediabil de paletele de culori și nonculori, tonuri și subtonuri, îl onorăm pe maestrul expresionismului abstract, Jackson Pollock, prin tehnica Splatter aplicată florilor. Albul, ca nonculoare, poate să transforme un buchet de trandafiri într-o pânză pe care tu să-ți pictezi emoțiile. Romanticul roz, calmul violet, optimistul galben sau energizantul roșu, contopirea lor, de ce nu, vor personaliza florile cu mesajele tale cele mai directe și se vor adapta, în cel mai ingenios mod, evenimentului tău. Îndrăznește să colorezi florile pentru Nuntă, Botez sau alt eveniment special din viața ta. Transformă orice petală într-o sărbătoare al cărei invitat special să fie acronimul Rogvaiv.
Așa cum o femeie își scoate în evidență frumusețea prin tehnici de machiaj, o floare poate deveni și mai specială prin aplicarea de culoare, în tehnica Splatter. Culorile blânde în compoziție, special formulate pentru delicatele petale ale florilor, le vor spori farmecul și le vor da acel plus de originalitate, elementul cheie al oricărui eveniment de succes.
Dacă pictorul Jackson Pollock își așeza pânzele pe jos, înainte de a le picta, pentru o viziune de 360 de grade asupra lor, cu toții știm că noi ne așezăm florile în suflet. Astfel, ne rămâne doar să găsim culorile cele mai potrivite care să ne definească starea de spirit, dorințele și speranțele noastre.
Voi cu ce culori ați picta un buchet de flori?
Gânduri bune,
Alice Blue.
Foto 1: Tabloul „No 5,1948″, Jackson Pollock.
Foto 2: www.polyvore.com, www.cafepress.co.uk
Dacă experiența Singapore ar fi însemnat doar aeroportul Changi, un punct de escală către vacanța în Langkawi, Malaysia, despre care am scris aici, tot aș fi simțit că este cel mai neobișnuit și mai diferit loc în care am ajuns. Că a fost aerul pe care l-am respirat prea încărcat de vanilia sutelor de orhidee din aeroport, că plămânii mi-au fost supra-oxigenați de miile de plante vii ce te întâmpină de la o poartă la alta, în drumul tău spre următorul avion, nu știu. Eu nici dintr-un cartier în altul, în București, nu am văzut atâta floră cum am descoperit într-un singur aeroport! Dar nu m-am înșelat: la întoarcere, pe ruta Langkawi-Singapore-Doha-București, ne-am oprit pentru câteva zile și vă pot spune cum arată o planetă extraterestră.
Mi-ar plăcea să știu că și voi o iubiți pe Jodie Foster. Și că vă amintiți scena din filmul Contact, în care Foster, Dr. Eleanor Arroway în film, descoperă că există, cum altfel, extratereștrii căutați. În acel moment, spune: „They are alive!„. Da, în Singapore, orașul-stat, cel mai mic din Asia de Sud-Est, extratereștrii trăiesc, există, sunt vii. Și li se spune „singaporezi”.
Nu au antenuțe, nu sunt verzi și nici nu au degetele lungi ale lui ET. Și totuși, chiar dacă dispun de aceleași atribute fizice cu ale noastre, muncesc NON-STOP. Zi și noapte, vei descoperi nenumărate șantiere în lucru. Planeta lor este activă, dinamică, însuflețită nu de dorința de mai mult, ci de mai bine, mai frumos. Anii lumină ce ne despart de această civilizație se multiplică pe secundă ce trece: în timp ce Dorel adună mii de vizualizări pe you tube cu încă o nefăcută, Antipolo, singaporezul care m-a învățat să spun Mulțumesc în trei dialecte, mai construiește un etaj clădirii ce-l va apropia și mai mult de Calea Lactee.
După ce te-ai cazat, primul impuls este să urci la piscina Infinity, de pe acoperișul celor 57 de etaje ale Hotelului Marina Bay Sands, revendicat de singaporezi ca fiind a opta Minune a Lumii. Infinity este cea mai mare și mai spectaculoasă piscină construită vreodată pe acoperișul unei clădiri. Zgârie-norii pe care simți că-i poți atinge cu mâna, când te aventurezi să înoți spre marginea ei, îți oferă o panoramă fantastică spre asfințit, când capătă un halou de nori strălucitori. Cu un cocktail din petale de trandafiri roșii și zmeură, te muți, apoi, în jacuzzi-ul cu apă fierbinte. Acolo, ți se derulează un nou episod din serialul SF: panorama Gardens by the Bay, cu peste 100 de hectare de grădină, premiată în 2015 drept „Cea mai Spectaculoasă Atracție Turistică din Singapore” și unul dintre cele mai vizitate locuri din lume, dintr-un Top 20 de destinații turistice. Dintre multele distincții obținute în 2015 este de precizat Guinness World Record pentru „Cea mai Mare Seră de Sticlă” – Flower Dome, iar în 2016 International Garden Tourism Award. Grădinile verticale măsoară între 25 și 50 de metri. Denumite Supertrees, ele sunt acoperite cu peste 200 de specii de orhidee, ferigi tropicale și alte plante exotice. Alte sute de specii de flori ne așteptau în Flower Dome, să ne bucure privirea și sufletul cu parfumul și culoarea lor.
Prioritatea numărul 1 pe listă a fost revendicată de cel mai mic dintre noi: Grădina Zoologică din Singapore. Înființată în 1973, cu o investiție de 9 milioane de dolari singaporezi, se întinde pe o suprafață de 28 de hectare și adăpostește peste 315 specii de animale, din care 16 procente sunt animale considerate pe cale de dispariție. Aici am simțit cel mai puternic gust al adrenalinei, într-un Night-Safari. Seara târziu, pe întuneric, am fost plimbați, cu Safari Bus-ul, de pe un „continent” pe altul, la câțiva metri distanță de elefanți, tigri, hipopotami, girafe sau lei. Cu Amazon River Quest Ride am străbătut ținuturi de vis, cu păsări flamingo sau ibis, și ne-am amuzat de „dușurile” accidentale pe care le făceam coborând și aterizând cu viteză, cu bărcuțele noastre, peste cascadele Amazonului. Și pentru copii, și pentru părinți, aventura Zoo Singapore este una dintre cele mai originale, captivante și fabuloase experiențe trăite.
La Studiourile Universal și noi, părinții, am redevenit copii și ne-am distrat asemenea lor. Studiourile sunt împărțite în 7 sectoare diferite: Hollywood, New York, Sci-Fi City, Ancient Egypt, Lost World, Far, Far Away și Madagascar. Roller-coastere, Minioni, dinozauri sau îndrăgitele personaje din Sesame Street, te invită în super-aventurile pregătite: de la mic la mare, copiii sunt invitați să-și cunoască eroii preferați și să pornească, alături de ei, în călătoriile magice fie zburând cu propriul lor Pteranodon deasupra Jurassicului, fie într-o experiență 4D alături de Fiona și Shrek sau într-un roller-coaster acoperit, căci, din întuneric, spaima de mumiile care prind viață este cu atât mai teribilă!
Restul atracțiilor de pe insula Sentosa, unde se ajunge cu Singapore Cable Car modalitatea cea mai rapidă, dar și mai ofertantă pentru fotografii cu panorame idilice, nu au voie să fie ratate. Cel mai Mare SEA Aquarium din Lume te întâmpină cu peste 800 de specii marine, din care rechinii sunt în număr de… peste 200! Vino cu o baterie de rezervă pentru că nu te vei opri din fotografiat și filmat sutele de pești colorați, rechini, pisici de mare, țestoase sau meduze fluorescente, piranha sau delfini, și fă-ți curaj, atunci când ești invitat, să-ți strecori mâinile în acvariile cu stele de mare și „peștii-castravete”, ca să-i poți atinge. 360 de grade de culoare, exotic și frumusețe ireală te așteaptă în tunelurile de sticlă ale Aquariumului, create în mod special pentru a-ți oferi senzația că ai devenit unul cu oceanul. Dacă ești pasionat de golf, sporturi acvatice sau vrei să vizitezi Laguna Delfinilor, insula Sentosa are un număr nelimitat de oferte de distracție și 6 cuvinte pentru tine: „Welcome to the State of Fun!”
Toate cele de mai sus s-au înghesuit, în cele câteva zile, pentru a primi distincția de „cea mai frumoasă aventură” și este de precizat, aici, cât de important este să vii cu „temele făcute”. Să ai deja totul minuțios pregătit încă de acasă: biletele de intrare pre-plătite, itinerarul stabilit din timp, te vor salva de cozile interminabile de turiști, de la casele de bilete, și-ți va rămâne, astfel, timp câștigat doar pentru distracție. Este pentru prima dată când întâlnesc, într-o agenție de turism, o echipă atât de motivată și proactivă, care îți pregătește, în timp real, chiar și check-in-ul de la întoarcere. Tot ce-ți rămâne de făcut este să dai forward e-mailului proaspăt primit, ca cei de la recepția hotelului să printeze hârtiile de îmbarcare pentru avionul de întoarcere. Și câștigi mai mult timp la locul de joacă din aeroport. Nu, nu mă refer la Duty Free, chiar există un loc de joacă pentru copii pe aeroportul Changi
Pe drumul spre aeroport, pe care mi l-aș fi dorit ca un bumerang, care să mă întoarcă spre hotel cu viteza cu care ne îndepărtam de el, nu m-am putut abține să-l iscodesc pe șofer. Am aflat că extratereștrii singaporezi muncesc și învață enorm de mult ca să-și păstreze prima alegere în concurența cu imigranții, în ce privește locurile de muncă. Că un caz de corupție se înregistrează o dată la un an, doi. Că nu există birocrație și că simte că autoritățile îl ajută cu tot ce are nevoie. Că femeile pot merge noaptea pe străzi ( și aici a precizat: de la un job la altul sau spre tura de noapte a jobului!) în siguranță deplină. Și că suntem primii vampiri (români, adică) pe care îi întâlnește, din tot timpul de când este șofer. Îl știa pe Dracula. Era bătrân. Un extraterestru bătrân, singaporez și prietenos.
Timpul nu a stat în loc nici pentru ET.
Gânduri bune.
Alice Blue
Când ni s-au întâlnit prima dată ochii, am știut că trebuie să-l adopt pe Teodor.
Mi s-a derulat, pe repede înainte, filmul fericirii împreună : el, cu bucuria, liniștea și siguranța pe care i le voi dărui; eu, cu sentimentul că am fost o rotiță responsabilă, o mică parte dintr-un mecanism de orologiu oprit în timp, ce va începe să funcționeze, împreună cu alte rotițe, pentru cei abandonați. Cum?
Cu un simplu tic-tac: cu dragoste.
Actele de adopție nu au durat mult și… Teddy a ajuns acasă!
Au urmat, firesc, prima băiță, prima joacă, prima cină și prima poveste de Noapte bună. Niciunul dintre noi nu le va uita vreodată.
Eram, în sfârșit, împreună. O familie.
În tot acest timp, gândindu-mă la fricile, frigul și abandonul pe care a fost nevoit să le îndure, îmi doream să pot face încă ceva, orice, cât de mic! Să afle toată lumea cât de fericit este el acum și cât de mulți sunt ceilalți care încă suferă, dar cu șanse la fel de mari la fericire. Fericirea aceea necomplicată, care constă doar în a fi parte dintr-o familie. Nimic mai mult. Să ai părinții lângă tine, să vă jucați, să fiți împreună.
Dacă și tu ai acordat, deja, o șansă ursuleților de la Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, înseamnă că ai devenit partener în proiectul pe care WWF România îl desfășoară pentru conservarea pădurilor. Dacă, încă, nu ai făcut-o, poți deveni un „Prieten al Naturii” adoptând, simbolic, un ursuleț.
Teddy îți mulțumește în numele tuturor celorlalți ursuleți, frați și prieteni, care vor avea șansa la o viață mai bună, datorită ție.
5 minute în centrul virtual de adopție WWF Romania, suma echivalentă unui tricou pe care l-ai cumpărat (dar pe care nu l-ai purtat niciodată) și un click final pe butonul „Protejez Ursuleții„, ne aduc, împreună, într-o familie mai puțin complicată, mai sigură, mai responsabilă.
În rolurile principale: Ursulețul brun Teddy-Teodor-Bamse, WWF Romania și Tu, Eu, Noi Toți.
Gânduri bune. Alice Blue
