Eu sunt Ranghi. Și spun NU plimbărilor pe elefanți!

Spread the love

Așa cum am promis, revin asupra articolului despre Bali, Indonezia, cu o completare despre plimbările pe elefanți, Short-Trekurile din Bali Zoo.

Voi încerca să motivez cât de bine pot rugămintea mea de a evita aceste plimbări pe elefanți, adresată tuturor celor care vor ajunge acolo, dar și celor care ar putea avea ocazia aceasta în altă țară, în altă Grădină Zoo.

Recunosc, să spui “n-am știut” nu e o scuză. Pentru că nu m-am informat înainte, nu am știut că există, de exemplu, această pledoarie, a site-ului The Dodo, pentru stoparea abuzurilor, foarte bine documentată, unde poți citi despre cât de maltratați sunt elefanții din toate țările care oferă turiștilor plimbări/treks:

– Elefanții sunt luați încă de pui, de la câteva luni, de lângă mama lor, când încep “antrenamentul” pentru industria turismului.

– Pentru a putea interacționa cu oamenii, elefanților li se “frânge spiritul”, prin metode agresive, ca înfometarea, lovirea, izolarea.

– Puii de elefant sunt, de multe ori, furați de la mamele lor prin metoda capcanelor ascunse în păduri.

– Mulți elefanți au murit de extenuare, după ce au fost neglijați, maltratați, munciți până la epuizare pentru Trek-urile cu turiști.

– De ani de zile, organizațiile pentru drepturile animalelor din întreaga lume trag semnale de alarmă în ceea ce privește maltratarea elefanților pentru beneficiul industriei turismului.

Toate de mai sus sunt doar câteva din motivele care ar trebui să fie suficiente pentru “eradicarea” trek-urilor pe elefanți. Sunt lucruri pe care dacă le-aș fi citit înainte, nu mai cumpăram biletele. Și deveneam o mică, infimă, dar importantă piedică în chinuirea a doi elefanți, în acea zi.

Ce pot să vă spun eu, ce am văzut și am experimentat, dacă aveți puterea să citiți, să dați mai departe și să ne solidarizăm ca în momentul “Je suis Charlie”, de data aceasta împotriva terorii pe care o trăiesc elefanții pentru trek-uri, urmează:

După ce am cumpărat biletele, 2 short-trekuri care includeau și taxa de intrare în Zoo și accesul în Water Park, ne-am grăbit spre foișorul de unde începeau plimbările. Am urcat în foișor, unde am găsit mai mulți turiști (familii cu copii, în special), care-și așteptau rândul. Pe harta primită erau trecute cu pixul, încă de la casa de bilete, trek-urile la minut. Pe măsura trecerii timpului, familiile se împărțeau în câte un adult și un copil per elefant. Când ne-a venit rândul, am fost împărțiți la 2 elefanți: tati și copilul pe un elefant, eu pe al doilea. Am decis ca eu să fiu singură pentru că îmi era și foarte frică (și de înălțime, și de elefanți) și nu vroiam să mă vadă copilul și să-i transmit frica mea. De la cam 3 metri, am coborât direct pe băncuța de lemn prinsă cu chingi de burta elefantului. Eu prima, tati și copilul în spate, pe al doilea. Fiecare cu câte un “driver” angajat, care stătea direct pe gâtul elefantului. “Smile, please!” Fotograful angajat ne face poze înainte să pornim. Și am pornit.

Elefantul meu era mult mai mic, mi-am dat seama că e pui. L-am întrebat pe driver câți ani are și cum îl cheamă. Mi-a spus că elefantul se numește Ranghi (scriu cum am auzit), e fată și că are 14 ani. (O copilă, mi-am zis). După mai puțin de un minut, nu știam cum să cobor mai repede, cum să rezist în acea situație, pentru că l-am văzut pe driver cum începe să o lovească pe Ranghi cu un CIOCAN!

Un ciocan cu o parte teșită și una ascuțită.

Gânduri. Soluții. Repede! Copilul e chiar în spatele meu, râde zgomotos, se bucură de experiența lui, nu știe și nu înțelege în ce poveste suntem, de fapt. Dacă o să cobor, o să se sperie. Probabil o să se sperie și elefanții să mă vadă pe jos pe lângă ei, nefiind obișnuiți cu mine. Pe lângă noi trece un elefant cât două Ranghi și atunci aflu că nu o să cobor, de la instinctul de supraviețuire, care țipa la mine. Aș vrea să închid ochii, să nu mai văd cum ZBANG!-un ciocan în capul lui Ranghi, la dreapta, ZBANG! un ciocan în capul lui Ranghi la stânga. Dar dacă închid ochii, amețesc, mai ales că oricum încercam să-mi țin echilibrul, fiecare mișcare a elefantului te mișcă de colo colo pe băncuță. Am încercat să stau mai mult întoarsă spre tati și copil, să mă asigur că ei sunt ok în spate. După 5 minute de filtre cerebrale și emoționale, am început să fac poze. Hmm, ce mirare! Toți driverii care treceau pe lângă noi își ascundeau ciocanele când observau că le focusez! Verific mereu fiecare poză, dacă se vede ciocanul. Știu, simt că odată, nu știu când, vor fi interzise trekurile. Un alt elefant mare, când trece pe lângă noi, o sperie pe Ranghi și ne dezechilibrăm foarte tare când Ranghi se ferește. ZBANG ZBANG ZBANG!!!

După 10 minute, înapoi în foișor, ne îmbrățișăm toți trei, strâns de tot. În mai puțin de 5 minute, într-o cabană de lângă foișor, ne așteptau fotografiile deja developate, cu noi pe elefanți. Cazierele noastre eco-friendly.

O luăm agale prin Grădină. O descoperim pe Terry, elefănțica mascotă a Grădinii, într-un țarc special, separat, curat. Îi cumpărăm un coș cu fructe, morcovi și porumb și o îmbrățișez de trompă, o pup, o mângâi, cât pentru toate Ranghi, surorile și frații ei, din toate Zoo din lume.

Eu sunt Ranghi. Și spun NU plimbărilor pe elefanți!

Gânduri bune,

Alice Blue.

dsc_0541

 

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>