Bijuterii Top Secret

 

 

 

 

 

Cu timpul, înveți să sortezi lucruri. În sentimente, în carieră, prin make-up sau dressing. Dacă la 20 de ani prietenii, hainele și fardurile nu ar fi încăput, în același timp, într-un apartament, spre 30 constați că mare parte din ele au fost înlocuite de cărți, experiență și poate doi labradori. După 30, prietenii încap, toți, într-o bucătărie, make-up-ul într-un singur portfard iar hainele, mereu altele, pe aceleași umerașe. Pentru că nu le mai păstrezi. În schimb, înveți cum se păstrează un copil sănătos, o floare vie, armonia și zen-ul în familie.

Pentru câteva lucruri, însă, ar trebui o cutie specială de bijuterii. Într-un loc secret, numai-de-tine-știut. Shhh, sunt bijuteriile tale colorate, adrenalina în cutiuțe delicate și suave, senzuale deopotrivă, pe care vrei să le păstrezi pentru tine, să nu le mai știe nimeni:

Rujurile Jill Stuart:

bijuterii-make-up-alice-blue1

Laduree, Les Merveilleuses:

bijuterii-make-up-alice-blue3

Oja și rujul Christian Louboutin:

bijuterii-make-up-alice-blue2

Perlele-meteoriți și pudra Guerlain:

bijuterii-make-up-alice-blue

Și te întorci, din când în când, la cutia cu ambrozie. Micile tale plăceri vinovate nu au calorii sau contraindicații!

Gânduri bune,

Alice Blue

 

Facebook Comments

Eu sunt Ranghi. Și spun NU plimbărilor pe elefanți!

Așa cum am promis, revin asupra articolului despre Bali, Indonezia, cu o completare despre plimbările pe elefanți, Short-Trekurile din Bali Zoo.

Voi încerca să motivez cât de bine pot rugămintea mea de a evita aceste plimbări pe elefanți, adresată tuturor celor care vor ajunge acolo, dar și celor care ar putea avea ocazia aceasta în altă țară, în altă Grădină Zoo.

Recunosc, să spui “n-am știut” nu e o scuză. Pentru că nu m-am informat înainte, nu am știut că există, de exemplu, această pledoarie, a site-ului The Dodo, pentru stoparea abuzurilor, foarte bine documentată, unde poți citi despre cât de maltratați sunt elefanții din toate țările care oferă turiștilor plimbări/treks:

– Elefanții sunt luați încă de pui, de la câteva luni, de lângă mama lor, când încep “antrenamentul” pentru industria turismului.

– Pentru a putea interacționa cu oamenii, elefanților li se “frânge spiritul”, prin metode agresive, ca înfometarea, lovirea, izolarea.

– Puii de elefant sunt, de multe ori, furați de la mamele lor prin metoda capcanelor ascunse în păduri.

– Mulți elefanți au murit de extenuare, după ce au fost neglijați, maltratați, munciți până la epuizare pentru Trek-urile cu turiști.

– De ani de zile, organizațiile pentru drepturile animalelor din întreaga lume trag semnale de alarmă în ceea ce privește maltratarea elefanților pentru beneficiul industriei turismului.

Toate de mai sus sunt doar câteva din motivele care ar trebui să fie suficiente pentru “eradicarea” trek-urilor pe elefanți. Sunt lucruri pe care dacă le-aș fi citit înainte, nu mai cumpăram biletele. Și deveneam o mică, infimă, dar importantă piedică în chinuirea a doi elefanți, în acea zi.

Ce pot să vă spun eu, ce am văzut și am experimentat, dacă aveți puterea să citiți, să dați mai departe și să ne solidarizăm ca în momentul “Je suis Charlie”, de data aceasta împotriva terorii pe care o trăiesc elefanții pentru trek-uri, urmează:

După ce am cumpărat biletele, 2 short-trekuri care includeau și taxa de intrare în Zoo și accesul în Water Park, ne-am grăbit spre foișorul de unde începeau plimbările. Am urcat în foișor, unde am găsit mai mulți turiști (familii cu copii, în special), care-și așteptau rândul. Pe harta primită erau trecute cu pixul, încă de la casa de bilete, trek-urile la minut. Pe măsura trecerii timpului, familiile se împărțeau în câte un adult și un copil per elefant. Când ne-a venit rândul, am fost împărțiți la 2 elefanți: tati și copilul pe un elefant, eu pe al doilea. Am decis ca eu să fiu singură pentru că îmi era și foarte frică (și de înălțime, și de elefanți) și nu vroiam să mă vadă copilul și să-i transmit frica mea. De la cam 3 metri, am coborât direct pe băncuța de lemn prinsă cu chingi de burta elefantului. Eu prima, tati și copilul în spate, pe al doilea. Fiecare cu câte un “driver” angajat, care stătea direct pe gâtul elefantului. “Smile, please!” Fotograful angajat ne face poze înainte să pornim. Și am pornit.

Elefantul meu era mult mai mic, mi-am dat seama că e pui. L-am întrebat pe driver câți ani are și cum îl cheamă. Mi-a spus că elefantul se numește Ranghi (scriu cum am auzit), e fată și că are 14 ani. (O copilă, mi-am zis). După mai puțin de un minut, nu știam cum să cobor mai repede, cum să rezist în acea situație, pentru că l-am văzut pe driver cum începe să o lovească pe Ranghi cu un CIOCAN!

Un ciocan cu o parte teșită și una ascuțită.

Gânduri. Soluții. Repede! Copilul e chiar în spatele meu, râde zgomotos, se bucură de experiența lui, nu știe și nu înțelege în ce poveste suntem, de fapt. Dacă o să cobor, o să se sperie. Probabil o să se sperie și elefanții să mă vadă pe jos pe lângă ei, nefiind obișnuiți cu mine. Pe lângă noi trece un elefant cât două Ranghi și atunci aflu că nu o să cobor, de la instinctul de supraviețuire, care țipa la mine. Aș vrea să închid ochii, să nu mai văd cum ZBANG!-un ciocan în capul lui Ranghi, la dreapta, ZBANG! un ciocan în capul lui Ranghi la stânga. Dar dacă închid ochii, amețesc, mai ales că oricum încercam să-mi țin echilibrul, fiecare mișcare a elefantului te mișcă de colo colo pe băncuță. Am încercat să stau mai mult întoarsă spre tati și copil, să mă asigur că ei sunt ok în spate. După 5 minute de filtre cerebrale și emoționale, am început să fac poze. Hmm, ce mirare! Toți driverii care treceau pe lângă noi își ascundeau ciocanele când observau că le focusez! Verific mereu fiecare poză, dacă se vede ciocanul. Știu, simt că odată, nu știu când, vor fi interzise trekurile. Un alt elefant mare, când trece pe lângă noi, o sperie pe Ranghi și ne dezechilibrăm foarte tare când Ranghi se ferește. ZBANG ZBANG ZBANG!!!

După 10 minute, înapoi în foișor, ne îmbrățișăm toți trei, strâns de tot. În mai puțin de 5 minute, într-o cabană de lângă foișor, ne așteptau fotografiile deja developate, cu noi pe elefanți. Cazierele noastre eco-friendly.

O luăm agale prin Grădină. O descoperim pe Terry, elefănțica mascotă a Grădinii, într-un țarc special, separat, curat. Îi cumpărăm un coș cu fructe, morcovi și porumb și o îmbrățișez de trompă, o pup, o mângâi, cât pentru toate Ranghi, surorile și frații ei, din toate Zoo din lume.

Eu sunt Ranghi. Și spun NU plimbărilor pe elefanți!

Gânduri bune,

Alice Blue.

dsc_0541

 

Facebook Comments

Mahi-Mahi, Zei și Frangipani: Bali, Indonezia.

Frangipani Ananas Alice Blue

Chiar dacă cele 15 ore de zbor către Bali, cu escală la Doha, mi-au adus aminte de referințele citite despre lupta puputan (modul în care familiile regale balineze alegeau lupta până la moarte, în locul capitulării în fața cuceritorilor olandezi), ajunsă în Resortul The Laguna, din Nusa Dua, am avut certitudinea celei mai bune alegeri:

Încă un loc minunat bifat pe harta lumii, încă o carte de parenting, cu file sub forma cărților noastre de îmbarcare. În articolul Traveling kids are smarter kids, am regăsit, într-un studiu concludent, salutarea deciziilor de a ne lua copilul cu noi în toate destinațiile de vacanță, indiferent cât de departe ar fi acestea. După vacanțele în Singapore și Malaezia, am decis că suntem pregătiți și antrenați pentru un zbor și mai lung. Ce am descoperit la destinație, vă invit să citiți în rândurile ce urmează.

Luxuriant, exotic, paradisiac, termenii pretențioși pe care te-ai grăbi, la primă vedere, să-i atribui acestui resort, am simțit, încă de la sosire, să-i înlocuiesc prin “calm”, “puritate”, “armonie”. Copacii cu flori frangipani, adevărate difuzoare naturale de aromaterapie, nu-mi păreau exotici, ca o descriere oarecum banală. Când înotam printre florile lor, căzute pe albastrul piscinei, ne erau spectatori în joaca “cine înoată cel mai repede ca să culeagă cele mai multe flori” sau mă inspirau să creez ad-hoc aranjamente din flori și mini-ananas.

Frangipani Ananas Alice Blue

A Luxury Collection, descrierea complementară a Resortului The Laguna, are darul să-ți ofere armonie vizuală și sufletească, mai mult decât simpla viziune a luxului. Ca atunci când un tort decorat ireproșabil, cu infinită migală și delicatețe, îți oferă (și) surpriza unei compoziții interioare nemaintâlnit de delicioasă. Serviciile premium sunt “promised”, așa cum aleg să-și noteze și mesele, în schimbul anticului “reserved”. Armonia desfășurării unei zile în acest resort, prin posibilitatea de a alege să-ți petreci timpul între Spa, sporturi nautice, sala de fitness, plajă sau un dolce far niente pe terasele restaurantelor sau coffee-shopului, se prelungește spre seară, la lumina făcliilor din spectacolul de dans balinez, oferit rezidenților. Un alt fel de spectacol, cât se poate de hazliu, era cel al veverițelor hoțomane, care profitau de cea mai mică neatenție pentru a-și însuși bananele-miniatură sau fructele “snake” și “blim-bing”  care ne așteptau în “bale bengong” (paturile cu baldachin).

Oricât de grea ar fi fost desprinderea de paddlingul pe ocean, piscina cu apă caldă în care alunecam de pe terasa camerei sau de zenul din baldachinele de pe plajă, am pornit, la fiecare a doua zi din cele 11 petrecute, în câte o aventură în afara resortului.

Monkey Forest, Sanctuarul Maimuțelor, are ca bază conceptul Tri Hita Karana, Cele 3 Căi prin care poți atinge bunăstarea fizică și spirituală, prin armonia dintre oameni, dintre oameni și mediul înconjurător, dar mai ales dintre oameni și Divinitate. Sau, așa cum declara, într-un interviu, Ketut Liyer (vraciul de suflete stins din viață anul acesta, la vârsta de 100 de ani și devenit faimos grație romanului bestseller Eat, Pray, Love al scriitoarei Elizabeth Gilbert), “fii bun cu oamenii, insectele și animalele, iar zeii te vor răsplăti pentru asta.” Maimuțele se plimbau dezinvolte printre noi, își țineau puii agățați de gâtul lor și unele dintre ele, mai temperamentale, săreau până pe umerii turiștilor, dăruindu-le cele mai frumoase instante foto. Mai ales dacă vă încumetați la o vacanță împreună cu copiii, experiența este unică.

Bali Monkey Forest Alice Blue

Prapen, Atelierul de bijuterii din argint, cu o istorie de 4 generații, începută în portul balinez Padang, unde făceau negoț cu bijuterii direct de pe vasele ancorate, astăzi este un punct de referință din cultura insulei. Ghidul călătoriei noastre până în regiunea Celuk ne-a explicat, cu un aer solemn, cât de respectați sunt acești meșteșugari și, deopotrivă, cât de mult își respectă ei munca, devenită un patrimoniu cultural în sine. De aceea, fotografierea bijuteriilor expuse spre vânzare nu este permisă. Însă cerceii cu minunatul filigran de argint și perle albe pe care i-am primit cadou de la soțul meu, sper să ajungă fotografiați și dăruiți ca “Something old”, peste ani, norei mele pe care o îndrăgesc de pe acum, chiar dacă nu o cunosc, încă. Acest gând mă face să-i acord un loc special, așa că nu-l ocoliți, plecați de acolo cu ceva ce poate face parte din istoria familiei voastre.

Bali atelier argint Alice Blue

Pura Tanah Lot, unul dintre cele 7 Temple ale Mării dispuse de-a lungul coastei de sud a insulei, este una dintre cele mai căutate destinații în Bali. Am avut norocul să ajungem când era reflux și am putut merge chiar până la intrarea în templu. În cadrul unei ceremonii care avea chiar atunci loc, am putut observa îndeaproape cum decurge un ritual de binecuvântare pentru toți cei care doreau să ia parte. Turiști, localnici, adulți, copii, toți erau invitați să primească apă sfințită, li se lipeau pe frunte câteva boabe de orez și li se așezau în spatele urechilor câte o floare parfumată de frangipani. Pentru mine a fost un moment în care, privind în jurul meu sutele de turiști, pierzând numărătoarea limbilor auzite, văzându-i atât de bucuroși să se afle acolo, am înțeles determinarea lui Dang Hyang Nirartha, întemeietorul acestui Templu, care a simțit că este un loc sfânt. Recomandat pentru cele mai frumoase fotografii cu apusul soarelui, Templul Tanah Lot este o fântână de energie spirituală, menit să adune în jurul său suflete în căutare de armonie și echilibru, indiferent de religia din care fac parte. Cu adevărat, merită drumul lung către el.

Tanah Lot Alice Blue

Bali Zoo nu putea scăpa nebifat pe lista aventurilor balineze. Specii rare de păsări, prânzul luat în compania leilor care te privesc de la mai puțin de un metru distanță (e adevărat, dupa ferestrele separatoare) sau micul dejun cu urangutanii liberi, Aqua Parkul din interior, plimbările cu poneii dar mai ales cele pe elefanți, au fost primele argumente fără drept de apel pentru a ne încumeta la un nou drum lung, cu trafic intens, de aproape o oră, pornind din Nusa Dua. Organizarea ultra-eficientă a Grădinii ne-a fost evidentă încă de la casa de bilete, când aveam deja programate, la minut, Short Trek-urile cu elefanți. Și pentru că absolut tot restul experienței Bali Zoo a fost extraordinar, despre plimbările cu elefanții (pe care le regret din motive pe care le voi detalia în articolul următor), vă pot spune doar atât: vă rog, ocoliți-le, oricât de greu ar părea să îi refuzați pe cei mici. Așadar, Bali Zoo este de neratat, dar fără plimbările pe elefanți.

Bali Zoo Alice Blue

Plantațiile de orez dispuse pe terase, atelierele de sculptură în lemn, grădinile cu vânzare de plante și arbori decorativi, piețele tradiționale balineze din Ubud, toate ne-au ajutat să înțelegem mai bine cultura locală. Ne-am împrietenit cu localnicii, fie ei ghizi, șoferi sau bucătari, dornici să ne răspundă cât mai amănunțit la toate întrebările și mirările noastre. Am primit rețeta celei mai bune supe de ton de la bucătarul unui restaurant. Am mâncat orez la un pas distanță de o plantație, astfel că și noi, părinții, și copilul nostru, am înțeles că respectul pentru fiecare bob stă în munca enormă a cultivatorilor. Bărcile de pescari din Sanur, plaja ei cu terasele colorate, ne-au făcut să ne simțim că pășim într-o vedere vie. În Bali Collection din Nusa Dua, cel mai potrivit și la îndemână loc pentru alternativa la cina din resort sau shopping, am descoperit Mahi-Mahi, peștele-cel-mai-gustos-din-lume, căruia, chiar de l-aș găsi și aici, nu aș putea să-i ofer savoarea condimentelor originale.

foto-bali1

Dacă scriitoarea Elizabeth Gilbert a împărțit capitolele cărții “Eat, Pray, Love” în trei țări diferite, dedicându-i insulei Bali capitolul “Love”, la sfârșitul vacanței și eu m-am declarat îndrăgostită de toate experiențele noi, cu toate subcapitolele sale. Experiența bucătăriei tradiționale balineze, respectul localnicilor pentru zeitățile lor, Shiva, Brahma și Vishnu, cărora le puneau ofrande zilnic, în templele care nu lipsesc din nicio casă, hotel, restaurant sau magazin, dar mai ales dragostea care te înconjoară de pretutindeni și are darul să înțeleagă orice limbă a planetei, atunci când ești cu familia alături, toate de mai sus au însemnat o vacanță memorabilă.

Call, Book, Fly…

Articol sponsorizat de Agenția de turism Holiday Dreams.

Gânduri bune,

Alice Blue.

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Dragostea, ca Tradiție

Sânziene, Babe, Dragobete, Crăciun, Paște, toate vin cu tradiții pe care ne place să le respectăm. Dar noi suntem retro-shabby-vintage-cool. De aceea, vrem să vă propunem tradiții noi, la vremuri noi.

-Ți-ai pus, azi-noapte, busuioc sub pernă?

-Nu. Mi l-am făcut ceai. Ca să nu mă doară capul. :-)

Busuiocul sub pernă, portalul spre Ursitul care așteaptă să fie visat, sau vâscul sub care îndrăgostiții se sărută, pot primi și alte roluri principale. Folosite ca ceaiuri, busuiocul alungă stresul și durerile de cap, iar vâscul calmează tusea și te scapă de sughițurile permanente. Și acestea sunt doar câteva dintre beneficiile lor. Nu așteptați Sânzienele sau Crăciunul, faceți-le loc și pe raftul cu ceaiuri.

Știm cu toții că iepurașii de Paște dispar de pe rafturi mai repede decât un magician spune Abracadabra. Totul pare un film pe repede-înainte. Sunt convinsă că nicăieri nu mai găsești iepurași de ciocolată. Dar poleială, da! Poți să “îmbraci” oricând o ciocolată, o cutie pliiiină de ciocolată într-o poleială de orice tip, fie că este o sacoșă sau o cutie de carton, și s-o dăruiești cuiva, (sigur te gândești la cineva acum), spunându-i că Iepurașul a întârziat și-și cere scuze, dar uite, nu l-a uitat…

“Azi e Baba mea.” spune oricine în zilele lor de Martie. Cu frig sau soare, așa cum vine, așa se duce. Dar ce-ar fi să o transformăm în Baba “cuiva”? “Azi aleg să fac pe cineva fericit, iar Baba mea să-i poarte noroc”. Un gest poate mic și neînsemnat pentru tine, pentru altcineva poate însemna enorm. Că alegi să oferi mâncare, haine, îmbrăcăminte sau timp, să asculți, să fii acolo pentru cineva, tu vei știi ce contează.

Cea mai frumoasă tradiție de Crăciun, împodobirea bradului, moment pe care îl așteptăm cu toții, de ce nu ar deveni din “Azi fac bradul”, “Azi fac cuiva bradul”? Dacă ai știi că bradul acela, oferit cadou cuiva care nu-și permite să-l decoreze atât de frumos cum ai putea să o faci tu, va lumina niște ochișori de copil, nu ai simți, cu adevărat, că e Sărbătoare?

Cana mea preferată, în care îmi beau cafeaua de dimineață, are pictată o poveste cu reni, spiriduși și, cum altfel, Moș Crăciun. Chiar dacă îi pun doar lapte și zahăr, parcă-parcă simt în ea și arome de scorțișoară, turtă dulce, parcă aud și niște clopoței și, uneori, adormită cum încă sunt, simt un fulg ce-mi aterizează pe nas, înainte de prima gură de cafea. Spiritul Crăciunului, din povestea mea de Decembrie, nu m-a părăsit încă. Și este Iulie.

Cred că stă în puterea oricui să păstreze cât mai mult timp o stare, un sentiment, cam ca atunci când ești îndrăgostit. Și tot asemenea dragostei, doar pentru că întorci file din calendar nu înseamnă că trebuie să aștepți următoarele Sânziene sau Babe, Paștele sau Crăciunul pentru a te simți cu sufletul în sărbătoare. Uneori, pur și simplu, dragostea nu trece.

Și asta e cea mai frumoasă tradiție.

Gânduri bune.

Alice Blue

340efdbf9b0e6e5370394117fbd06f8f

 

Photo: Pinterest.com/aliceblueevents

Facebook Comments

Something old

…something new, something borrowed, something blue.

IMG_1969

Azi mă voi opri la “old”, vintage în traducerea noastră retro-shabby-vintage-cool. Chiar dacă nu este o tradiție românească, alegerea unei mirese de a purta, în ziua Nunții, un accesoriu vintage, fie că este o tiară, un Fascinator, o pereche de cercei de argint de-ai bunicii sau chiar rochia ei de mireasă, mi se pare emoționantă și fermecătoare. Povestea de dragoste a bunicilor tăi, acea iubire puternică și specială prin însăși simplitatea ei – s-au cunoscut, s-au căsătorit, s-au iubit și s-au respectat, toată viața lor – va fi invitatul special al evenimentului vostru, prin accesoriul vintage ales.

O broșă veche, pe dantela ce-ți leagă buchetul, medalionul cu fotografia cuiva drag, din familie, de sub capacul cu marcasite, înseamnă doar alte câteva posibilități de a îmbina o tradiție frumoasă cu dorința de a-ți onora bunicii sau străbunicii. Un ceas de buzunar sau vestonul cel mai bine păstrat al bunicului sunt opțiunile prin care și mirii pot onora o poveste de dragoste din familia lor. Sau amintirea ei, atunci când prezența este doar prin suflet, de acolo, din cer.

Eu cred că un eveniment atât de special ca o Nuntă nu ar trebui să fie doar despre cel mai bun meniu, cele mai extravagante compoziții florale, cea mai luxoasă locație. Iubesc și superlativele, ador și moderația. Nunta organizată într-un palat, pentru o prințesă, poate fi de poveste, însă și cea dintr-o poiană are povestea ei fermecată, cu zâne. Iar un liant universal al familiei, la orice nuntă, ar trebui să fie alegerea, sub orice formă s-ar găsi ea, a unei modalități prin care să onorați familiile din care faceți parte. Când veți auzi “La bine și la greu…”, o mângâiere în plus e mereu binevenită, chiar și sub forma unei amintiri dragi, purtate cu dragoste, în una dintre cele mai frumoase zile din viața voastră.

Gânduri bune.

Alice Blue

 

Facebook Comments

Deasupra norilor

Cui i s-a mai întâmplat, recent, să deschidă Facebookul și, în loc să simtă că tocmai a activat ceva electronic, să i se pară că a dat la o parte o rocă ce astupa intrarea într-o cavernă?… Mi se pare mie? Exagerez? Este din cauza faptului că stau atât de mult printre flori în atelier, prin parc, înconjurată de copii zglobii și postările dure, răutatea gratuită din spațiul virtual mă teleportează într-un Neanderthal unde îmi zgârie cu spinii lor și retina, și sufletul? Ce se întâmplă, zilele astea, când ne pregătim de o Sărbătoare a sufletului și a Învierii, de simt că nu mai e loc sub soare de atâția nori negri?

Mesajele oamenilor cu suflet, de pe Facebook, ajung la mine prin fantele unor draperii negre, sub formă de raze de soare, hotărâte să nu mă lase să-mi pierd speranța. Oameni cărora nu le este jenă, “Rușine!” de-a dreptul, să ne arate și să ne inspire cu faptele lor bune. În pofida și spre uluirea celor care cred că te “lauzi” cu o mână întinsă cuiva neajutorat, dacă faci acea mână publică. Obișnuiam, și eu, să cred că faptele bune nu trebuie împărtășite. Că e o lege creștinească nescrisă de a ascunde în inimă, acolo unde doar Dumnezeu vede, orice ajutor material sau moral pe care îl oferi. Dar, la vremuri noi și grele, percepția mea s-a schimbat, pentru că avem nevoie de inspirație, de modele pozitive și, acolo unde se impune, de o scuturare zdravănă din inerția care ne cuprinde, uneori. Însă pentru cei care au suflet (o particularitate umană care vine, deseori, cu un upgrade sub formă de filtru translator al răutății ), mesajele absolut gratuite în răutatea lor sunt niște bumeranguri magice, care își schimbă culoarea și mesajul pe drumul de întoarcere. Pentru că te obligă să iei atitudine, te motivează, te fac să vrei să fii diferit, să sapi și mai adânc la granița dintre bine și rău, unde să plantezi livezi întregi de pomi roditori de liniște, speranță, bunătate, simplitate, recunoștință, iertare, înțelegere.

Observ o preocupare intensă pentru scormonitul în viețile altora. Probabil cei care o fac au acest timp la dispoziție pentru că viețile lor sunt perfecte, sunt un model pentru societate, implicarea lor în cauze nobile a luat sfârșit, creând o lume ideală. Astfel, au asigurat planetei un curcubeu permanent, modelat din vată de zahăr, caramele și acadele. Și, ca bonus, consideră că au dreptul, obosiți fiind de binele făcut planetei, să tranșeze cu precizia unui măcelar cu experiență și caractere, și cariere, dar, mai ales, fizicuri. Când cineva alege să spună despre altcineva că este gras, urât, prost sau senil, filtrul translator din sufletul omului care citește va traduce slab, neputincios, laș, rău. Și nu despre personaj, ci despre autor.

Dacă s-ar înființa o Comisie de Etică a Facebook, mai mult ca sigur că astfel de derapaje morale ar fi sancționate cu muncă în folosul comunității și cu obligativitatea orelor de voluntariat în spitale, orfelinate, cămine de bătrâni și comunele foarte sărace ale României, unde nu există curent, apă sau gaze și mulți copii nu au haine și mâncare. De numele jocurilor și jucăriilor depozitate de mulți părinți prin garaje nici nu au auzit. Desigur, mai există și varianta sancționării ce nu presupune efortul fizic. Dacă pentru fiecare postare ce implică defăimarea sau atacarea gratuită a unei persoane, autorul ar fi sancționat cu obligarea citirii unei cărți?

Ce credeți, ar mai dispărea din norii negri de pe Facebook?

Gânduri bune.

Alice Blue

Credit Foto: Pinterest

180295940aceafed653d1c7f8d002753

Facebook Comments

Splatter-Pictura pe Flori

<<Update 12 August 2016: Artsy, locul minunat unde atât simplii iubitori de artă cât și colecționarii pot explora și admira, online, opere ale artiștilor din întreaga lume, găzduiește mai mult de 50 din creațiile marelui pictor Paul Jackson Pollock, împreună cu detalii asupra biografiei, articole exclusive, dar și calendarul celor mai recente expoziții unde se regăsesc tablourile sale.>>

Tehnica Splatter ( a stropirii) își are originile în opera pictorului american Paul Jackson Pollock. El este creditat ca fiind cel care a introdus această tehnică, în expresionismul abstract. No.5, 1948 este opera sa cea mai cunoscută, îndeosebi prin prisma faptului că a fost vândută cu 140 milioane de dolari. La vremea aceea, în 2006, a fost considerată cea mai mare sumă plătită vreodată pentru un tablou.

number-5

Pollock, denumit și Jack the Dripper, își așeza pânzele pe jos, înainte de a le picta, pentru a simți că este și el “acolo”, în tablou, după cum declara într-un interviu. Pânzele erau stropite cu vopsea, folosindu-se de pensule, bețe și seringi. Această controversată și aclamată, deopotrivă, tehnică s-a regăsit și continuă să se regăsească și în moda zilelor noastre. Materialele ce par stropite de o ploaie psihedelică, alăturări de pete multicolore pentru un tot abstract și supranatural, iau forma rochiilor, tricourilor sau pălăriilor. Designul interior a adoptat, și el, tehnica Splatter : o canapea “stropită” în culorile tale preferate îți poate redefini conceptul de “relaxare”. Pentru că îți vei putea odihni și trupul, și sufletul, îmbrățișat de culoare.

splatter

Noi, la Alice Blue, îndrăgostiți iremediabil de paletele de culori și nonculori, tonuri și subtonuri, îl onorăm pe maestrul expresionismului abstract, Jackson Pollock, prin tehnica Splatter aplicată florilor. Albul, ca nonculoare, poate să transforme un buchet de trandafiri într-o pânză pe care tu să-ți pictezi emoțiile. Romanticul roz, calmul violet, optimistul galben sau energizantul roșu, contopirea lor, de ce nu, vor personaliza florile cu mesajele tale cele mai directe și se vor adapta, în cel mai ingenios mod, evenimentului tău. Îndrăznește să colorezi florile pentru Nuntă, Botez sau alt eveniment special din viața ta. Transformă orice petală într-o sărbătoare al cărei invitat special să fie acronimul Rogvaiv.

Așa cum o femeie își scoate în evidență frumusețea prin tehnici de machiaj, o floare poate deveni și mai specială prin aplicarea de culoare, în tehnica Splatter. Culorile blânde în compoziție, special formulate pentru delicatele petale ale florilor, le vor spori farmecul și le vor da acel plus de originalitate, elementul cheie al oricărui eveniment de succes.

Dacă pictorul Jackson Pollock își așeza pânzele pe jos, înainte de a le picta, pentru o viziune de 360 de grade asupra lor, cu toții știm că noi ne așezăm florile în suflet. Astfel, ne rămâne doar să găsim culorile cele mai potrivite care să ne definească starea de spirit, dorințele și speranțele noastre.

DSC_0152

Voi cu ce culori ați picta un buchet de flori?

Gânduri bune,

Alice Blue.

Foto 1: Tabloul “No 5,1948″, Jackson Pollock.

Foto 2: www.polyvore.com, www.cafepress.co.uk

 

Facebook Comments

Dăruiește Viață!

 

Afară, copacii sunt înmuguriți. Mulți dintre ei au înflorit deja. Într-o seară, o zăpadă de Martie, nemiloasă cu rozul lor parfumat, le-a înghețat petalele.

În spital, el privește pe Fereastră. Și ceilalți copii vin să privească și ei, uimiți, zăpada de Martie. Lor, o soartă nemiloasă le-a înghețat, pe moment, destinele, într-un diagnostic îngrozitor: cancer.

DSC_0099

Sper ca tu, cel ce citești acum aceste rânduri, să nu știi cum e să primești acest diagnostic pentru copilul tău, pentru un micuț rudă cu tine sau al unor prieteni dragi. Mărturisesc, cu sufletul ușor, că nici eu nu știu. Dar dacă cineva apropiat, în viitor, îl va primi, aș vrea să am certitudinea că Oamenii de la Bursa de Fericire , proiectul Asociației Dăruiește Viață , și-au mai împlinit o treaptă în destinul lor îngeresc, construind, deja, Clinica de Oncologie la Spitalul de Copii Marie Curie. Vei găsi, în linkurile de mai sus, proiecte extraordinare, duse la bun sfârșit, prin muncă asiduă, ambiție, devotament și dorința de a coborî țara noastră dintre locurile fruntașe la numărul de cazuri de cancer și de a o ridica, de pe locul 90, din Topul țărilor fericite.

Ție, ca părinte, rudă sau prieten al copilului atât de nedreptățit de soartă, dar și de condițiile actuale “oferite” în spitale, îți spun că există speranța pentru tratament la cele mai înalte standarde, pornind din momentul în care Clinica va fi, deja, construită și inaugurată. Mii de oameni știu, se bazează pe asta. Sunt companii importante care au donat, cu încredere și generozitate, sume considerabile, sau au ales să redirecționeze 20% din impozitul pe profit  , datorat Statului, către Bursa de Fericire.

Mai sunt și mii de oameni simpli, ca mine, care au ales să doneze lunar câte 2 euro prin mesajul “Spital” la 8844, operațional în rețelele Orange și Vodafone sau să doneze online, chiar și din străinătate, aici: http://bursadefericire.ro/#online . Poți alege, și tu, să porți o brățară și/sau un tricou marca Bursa de Fericire, primite în schimbul unei donații.

DSC_0101

Brățara mi-a devenit o amuletă foarte puternică: este de ajuns să o privesc și să simt că fac parte dintr-o familie unită, curajoasă și, mai presus de orice, demnă. Știu că nu voi privi cu indiferență lipsurile actuale din secțiile de oncologie și hematologie unde sunt internați copiii cu cancer. Nu voi aștepta ca “Statul” să le rezolve. Pentru că secundele de așteptare sunt numărate în picături dureroase ce se scurg prin branulele copiilor bolnavi de cancer. Și ei merită să nu mai întârziem construirea Clinicii, să ne purtăm cu demnitate și să punem, fiecare, câte o cărămidă, până vom ajunge să o vedem funcțională. Să nu ne lăsăm înfrânți, pradă sentimentului de neputință în lupta cu realitatea, ci s-o schimbăm noi, cu “armele” puse la dispoziția tuturor celor ce vor să ajute, de către Bursa de Fericire.

DSC_0107

Poți susține această cauză și pe pagina de Facebook a Bursei de Fericire, cu un simplu like. Înseamnă foarte mult, mai ales că și prietenii tăi vor afla de Misiunea Bursei de Fericire   : “(…) Sistemul medical românesc are nevoie de schimbări profunde, dar dispune de fonduri insuficiente. Misiunea noastră este să susținem activitatea spitalelor si a centrelor oncologice si hematologice, prin proiecte de strângere de fonduri. Avem obiective precise si monitorizabile pe fiecare proiect în parte și informăm, totodată, pacienții, în privința drepturilor pe care le dețin. Experiența ne-a demonstrat că, prin acțiuni de implicare și voluntariat, putem aduce schimbări vizibile în sistemul medical. BURSA DE FERICIRE a apărut din dorința de a putea ajuta mai mult, dar mai ales de a uni OAMENI. Este un loc virtual în care ACȚIUNILE prind VIAȚĂ, de aceea avem nevoie de cât mai multă implicare.

Alătură-te, și tu, acționarilor la Bursa de Fericire.

Dăruiește Viață!

Gânduri bune.

Suzana-Alice Tone.

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Botoșei, cu dragoste.

Câtă dragoste poate să încapă în doi botoșei cu perle și dantelă?

Dar câte flori?

De ce bebelușii nu plâng cu lacrimi?

Ne minunăm, împreună, și cu alte răspunsuri la întrebări de care nici nu știam că pot fi întrebate. :-)

Botoșei cu flori

Am aflat că într-o pereche de botoșei cu perle și dantelă, pentru Botez, încap și trandafiri mari, și ranunculus, și baby-roses, lisianthus și baby’s breath, “respirație de bebeluș”( mult-mai-potrivitul nume, aici, pentru floarea miresei). Dragostea pe care am așezat-o pe fiecare petală – de necuprins în cuvinte sau în cei doi botoșei…

De ce bebelușii nu plâng cu lacrimi? Am aflat că până pe la o lună (chiar trei), deși glandele lacrimale funcționează și sunt perfect dezvoltate, bebelușii nu au lacrimi. Se mai spune că, după ce primesc Taina Botezului, bebelușii care plângeau destul de des (cu sau fără lacrimi), se vor liniști, vor dormi mai bine și vor zâmbi mai mult.

Lumânare Botez cu botoșei

De câte ori respiră, pe minut, un bebeluș? Cam de 40 de ori, conform specialiștilor. Tot ei spun că tu, de 12 până la 20 de ori, pe minut. Asta nu înseamnă că atunci când îți ții bebelușul la piept, alăptându-l, simțind că sunteți aceeași ființă, tu, de fapt, respiri mai rar. Nu. Pur și simplu ți se oprește, din când în când, respirația. De emoție și fericire.

Botoșei cu flori Botez

Știți că în ultimul minut s-au născut 255 de copii, în lume? 4 bebeluși pe secundă!

Mai mult de 1000 de bebeluși în cele 4 minute ale vizitei tale, citind acest post??

:-)

Ce nu știam ( că nu știam) despre bebeluși, am aflat de pe Disney Baby.

Câte din florile tale preferate pot încăpea în doi botoșei pentru lumânarea de Botez, afli de la Alice Blue Flowers & More.

Gânduri bune. Alice Blue

 

 

 

Facebook Comments

O scrisoare cu flori

Din vremea celor mai îndepărtate suporturi de scriere pe care le cunoaștem, rocile peșterilor sau papirusul, poveștile noastre de viață au călătorit, peste timpuri. Sub formă de role de papirus sau plicuri îndrăgostite și fericite. Declarații de dragoste, dar și istoricele declarații de război. Dor. Nașteri. Logodne sau căsătorii. Toate, caligrafiate de cerneala penelor sau a penițelor de stilou. Cu izul de tipografie sau de hârtii indigo, ale mașinilor de scris. Telegraful și telexul nu au reușit să împiedice parfumarea hârtiilor și sigilarea cu ceară, în monogramă, a iubirii. Dar, peste vreme, e-mailul a câștigat.

Scrisoare de dragoste

Este o femeie mai puțin fericită că a primit un E-mail de dragoste și nu O scrisoare de dragoste? Nu, categoric. Atunci când dragostea este împărtășită sau când mugurii ei se întâlnesc, de o parte și de alta, pentru a înflori împreună, suportul de hârtie sau cel virtual devin unul și același lucru.

Scrisoare cu lalele galbene

Fericirea omului pe care îl iubești are granițele ei naturale, peste care doar voi doi sunteți suverani. Nimeni altcineva nu este îndreptățit să promită fericirea voastră. Dar că o poți surprinde plăcut, cu ceva nou, că o faci să-ți zâmbească atunci când îi spui:

“Nu am avut destule cuvinte să-ți scriu ce mult te iubesc, mi le-au furat toți poeții, înaintea mea. Așa că ți-am scris o scrisoare cu florile tale preferate. Din parfumul lor, vei înțelege tot ce simt pentru tine.” Asta e o promisiune…

Scrisoare cu trandafiri

Ineditul, umorul, imaginația și sensibilitatea sunt, pe lângă buretele floral sau foarfecă, instrumentele noastre de nădejde, pe care ni le-am dori nelipsite din Atelier. Inițial, povestea Scrisorii cu flori a pornit ca propunere pentru mărturiile unei nunți. Și, ca orice idee inedită, puțin costisitoare și de mare efect, vizual și olfactiv, s-a transformat și în cereri singulare, din partea domnilor, dar și în mărturii pentru botez.

Dacă și tu ai vrea să scrii O scrisoare cu flori, ce parfum ai alege? De frezii, pentru un botez de primăvară, sau de bujori, ca cei din buchetul tău de mireasă? Ai “scrie”, despre dragostea ta, cu trandafiri roșii sau cu orhidee?

Noi avem plicurile, tu alegi caligrafia.

Gânduri bune. Alice Blue

 

 

 

 

 

Facebook Comments