Dragostea, ca Tradiție

Sânziene, Babe, Dragobete, Crăciun, Paște, toate vin cu tradiții pe care ne place să le respectăm. Dar noi suntem retro-shabby-vintage-cool. De aceea, vrem să vă propunem tradiții noi, la vremuri noi.

-Ți-ai pus, azi-noapte, busuioc sub pernă?

-Nu. Mi l-am făcut ceai. Ca să nu mă doară capul. :-)

Busuiocul sub pernă, portalul spre Ursitul care așteaptă să fie visat, sau vâscul sub care îndrăgostiții se sărută, pot primi și alte roluri principale. Folosite ca ceaiuri, busuiocul alungă stresul și durerile de cap, iar vâscul calmează tusea și te scapă de sughițurile permanente. Și acestea sunt doar câteva dintre beneficiile lor. Nu așteptați Sânzienele sau Crăciunul, faceți-le loc și pe raftul cu ceaiuri.

Știm cu toții că iepurașii de Paște dispar de pe rafturi mai repede decât un magician spune Abracadabra. Totul pare un film pe repede-înainte. Sunt convinsă că nicăieri nu mai găsești iepurași de ciocolată. Dar poleială, da! Poți să “îmbraci” oricând o ciocolată, o cutie pliiiină de ciocolată într-o poleială de orice tip, fie că este o sacoșă sau o cutie de carton, și s-o dăruiești cuiva, (sigur te gândești la cineva acum), spunându-i că Iepurașul a întârziat și-și cere scuze, dar uite, nu l-a uitat…

“Azi e Baba mea.” spune oricine în zilele lor de Martie. Cu frig sau soare, așa cum vine, așa se duce. Dar ce-ar fi să o transformăm în Baba “cuiva”? “Azi aleg să fac pe cineva fericit, iar Baba mea să-i poarte noroc”. Un gest poate mic și neînsemnat pentru tine, pentru altcineva poate însemna enorm. Că alegi să oferi mâncare, haine, îmbrăcăminte sau timp, să asculți, să fii acolo pentru cineva, tu vei știi ce contează.

Cea mai frumoasă tradiție de Crăciun, împodobirea bradului, moment pe care îl așteptăm cu toții, de ce nu ar deveni din “Azi fac bradul”, “Azi fac cuiva bradul”? Dacă ai știi că bradul acela, oferit cadou cuiva care nu-și permite să-l decoreze atât de frumos cum ai putea să o faci tu, va lumina niște ochișori de copil, nu ai simți, cu adevărat, că e Sărbătoare?

Cana mea preferată, în care îmi beau cafeaua de dimineață, are pictată o poveste cu reni, spiriduși și, cum altfel, Moș Crăciun. Chiar dacă îi pun doar lapte și zahăr, parcă-parcă simt în ea și arome de scorțișoară, turtă dulce, parcă aud și niște clopoței și, uneori, adormită cum încă sunt, simt un fulg ce-mi aterizează pe nas, înainte de prima gură de cafea. Spiritul Crăciunului, din povestea mea de Decembrie, nu m-a părăsit încă. Și este Iulie.

Cred că stă în puterea oricui să păstreze cât mai mult timp o stare, un sentiment, cam ca atunci când ești îndrăgostit. Și tot asemenea dragostei, doar pentru că întorci file din calendar nu înseamnă că trebuie să aștepți următoarele Sânziene sau Babe, Paștele sau Crăciunul pentru a te simți cu sufletul în sărbătoare. Uneori, pur și simplu, dragostea nu trece.

Și asta e cea mai frumoasă tradiție.

Gânduri bune.

Alice Blue

340efdbf9b0e6e5370394117fbd06f8f

 

Photo: Pinterest.com/aliceblueevents

Fluturi în iarnă

V-ați întrebat, vreodată, unde se duc fluturii iarna? Refuzam să mă gândesc că nu au o casă a lor, o casă de vacanță, undeva pe meleaguri însorite, unde se refugiază de frig, griji, zăpadă, trafic și viscol. Știu, îmi veți spune că fluturii zboară fără oprire, peste toate cele 4 anotimpuri, în țări cu climă tropicală, dar eu mă întrebam unde se duc fluturii noștri… De Crăciunam primit răspunsul: fluturii, dacă știm să-i păstrăm, rămân în sufletele pe care ei le aleg drept Acasa lor.

De curând, am fost martora entuziastă a spectacolului minunat pe care îl oferă Schmetterling Haus, Casa Fluturilor de la Viena. La intrare, îți lași la garderobă mănușile, stresul, paltonul, grijile, fularul și adultul din tine, ca să primești bilet spre o lume de poveste, cu fluturi zburând printre plante exotice, oprindu-se din joacă doar pentru a putea să-și răcorească aripile în stropii fântânilor tropicale și amăgindu-te că ai timp, atunci când se opresc, să le faci o fotografie demnă de frumusețea lor. Vă las această din urmă provocare și vă rog să-mi promiteți să nu uitați cutia mea de scrisori…Actualizate recent11

Micile sere și terarii dispuse strategic mă introduceau în lumea cunoașterii fluturilor: povestea lor de viață, pornind din stadiul larvar de omidă, trecând, apoi, în stadiul de pupă și până la metamorfoza în fluture, îmi evocau atelierul nostru, cu evenimentele, buchetele, cadourile lui, toate născute dintr-o idee, construite cu drag și dăruite, într-un bun sfârșit, tuturor celor care s-au bucurat de ele.

Cum să aduc fluturii de iarnă acasă, în atelier, m-a frământat mult timp. Dar am găsit soluția imediat ce m-am reîntors, chiar înainte de Crăciun și chiar la timp pentru a onora o ultimă comandă pentru o coroniță “neapărat cu trandafiri roz, vă rog”. În atelierul nostru, o formă de inspirație a reprezentat-o, de mult timp, manechinul de lemn, referința proporțiilor pentru pictori și desenatori. Fie că-i legam, în fundiță, o panglică roșie pentru noroc, fie că-i prindeam, invers, o floare, să se usuce perfect, fără petale căzute, manechinul a fost, în timp, cel mai răbdător dintre ajutoarele noastre. Dar acum hotărâsem ca prin tehnica decoupage-ului să-i aplic fluturi și flori, decupate din șervețelele de colecție. Nu înainte de a-l vopsi, alb, cu o pensulă moale, și de a fi sigură că noua hăinuță s-a uscat foarte bine. Lacul final, ca o primenire a ținutei de sărbătoare, mi-a șoptit, ca rezoluție pentru 2016, “Never settle for anything less than butterflies” și mi-a adus aceeași bucurie ca fluturii zburând nestingheriți în sera Schmetterling: erau acasă!2015-12-24

Gânduri bune. Alice Blue

 

În căutarea Spiritului Crăciunului

 

Într-o friguroasă dimineață din acest Decembrie, m-am trezit plină de bucurie: aveam să descopăr nici mai mult, nici mai puțin decât… Spiritul Crăciunului! Adică, așa credeam, speram, visam. Unde altundeva s-o pornesc înfrigurată de emoție, nicidecum de gradele puțin peste zero, decât spre faimosul Târg de Crăciun de la Viena, în căutarea lui?

Viena1Nu cunosc multă lume care să nu fi fost deja acolo într-un Decembrie. Viena rămăsese, pentru mine, doar un punct de tranzit sau de escală, în oricare din celelalte 11 luni. Cu tot ce are ea mai frumos, îmi rămăsese datoare. Și încă îmi este: faimosul Concert.

Dar să revin la Spiritul Crăciunului. Așadar, pornisem în căutarea lui. Am ieșit din hotel într-o ploaie rece, cu stropi înțepători de gheață. Entuziasmul meu, de neatins. Ce-i drept, mă molipsisem și prin mânuța strânsă-strânsă de a mea și prin zecile de “Când ajungem, mami?” și “Mai avem mult, tati?”.

Și… am ajuns. VienaAm început să-l caut: prin rafturile căbănuțelor cu turtă dulce, printre sutele de figurine și globuri, adulmecând prin aburii vinului fiert din cănuțele-inimioare ce-i plimbau de colo-colo pe competitorii mei în a afla unde-i Spiritul Crăciunului. Ghirlandele din inimioare, din copaci, erau prea sus, nu s-ar ascunde acolo. Sub căciulițele croșetate, cu moțuri pufuri-gigant, ia-l de unde nu-i. Am agitat câteva globuri de zăpadă căci, nu-i așa, speranța moare ultima: zăpada s-a așternut la loc, fină și cuminte, fără a-l deconspira… Gata, știu: va trebui, cu un pic de răbdare, să găsesc o căbănuță-altfel, inedită, cu acel ceva care să-mi spună “Made by Santa Claus & the Elves” și nu “Made in China”… Nichts!

Chiar dacă nu l-am găsit în faimosul Târg, am pornit cu motorașul de 5 ani la viteză maximă, spre cadourile promise: căsuțele din Lego și Acvariul pe 10 etaje, Haus des Meeres. De la etajul al unsprezecelea, prin vederea panoramică, spectaculoasă, pe care o oferă terasa, sigur n-avea scăpare, în niciun colțișor al Vienei. Știam eu că de undeva trebuie să apară, nu neapărat dintr-o scoică uriașă sau din spatele unui banc de peștișori viu colorați, dar îl așteptam dintr-o clipă în alta. Nu mică mi-a fost mirarea când… l-am găsit! Până la Acvariu, pe o străduță adiacentă cu Maria Hilfer Strasse:

Avea cam 50 de ani și purta o căciulă cu însemnele categorice de Elf: S de la Santa, încadrat într-un diamant. L-am surprins într-o ședință ad-hoc cu niște Elfițe, deghizate în turiste din Spania, în care puneau Crăciunul la cale. “Cum să-i determinăm pe oameni să fie mai darnici de Sărbători” și “Cum să-i convingem că Moș Crăciun chiar există?” a fost cam tot ce am reușit să înțeleg. Cu emoție, m-am apropiat de ei, lui i-am dăruit câțiva euro și le-am cerut voie să le fac câte o fotografie și lor, și Felicitării de Crăciun, modelate pe jos, din bănuți.Viena2Mesagerul Spiritului Crăciunului mi-a zâmbit și, fără chiar să-l întreb, mi-a mărturisit că el colindă lumea întreagă, că a vizitat aproape toate capitalele lumii încercând să-i determine pe oameni să fie mai buni și să unească bănuții generozității lor printr-o imagine reprezentativă, ca un salut universal. Hello, Paris, Copenhaga sau New York, Hello, Vienna și, de ce nu,

Hello, București!

Gânduri bune. Alice Blue.