Într-o friguroasă dimineață din acest Decembrie, m-am trezit plină de bucurie: aveam să descopăr nici mai mult, nici mai puțin decât… Spiritul Crăciunului! Adică, așa credeam, speram, visam. Unde altundeva s-o pornesc înfrigurată de emoție, nicidecum de gradele puțin peste zero, decât spre faimosul Târg de Crăciun de la Viena, în căutarea lui?
Nu cunosc multă lume care să nu fi fost deja acolo într-un Decembrie. Viena rămăsese, pentru mine, doar un punct de tranzit sau de escală, în oricare din celelalte 11 luni. Cu tot ce are ea mai frumos, îmi rămăsese datoare. Și încă îmi este: faimosul Concert.
Dar să revin la Spiritul Crăciunului. Așadar, pornisem în căutarea lui. Am ieșit din hotel într-o ploaie rece, cu stropi înțepători de gheață. Entuziasmul meu, de neatins. Ce-i drept, mă molipsisem și prin mânuța strânsă-strânsă de a mea și prin zecile de „Când ajungem, mami?” și „Mai avem mult, tati?”.
Și… am ajuns. 
Am început să-l caut: prin rafturile căbănuțelor cu turtă dulce, printre sutele de figurine și globuri, adulmecând prin aburii vinului fiert din cănuțele-inimioare ce-i plimbau de colo-colo pe competitorii mei în a afla unde-i Spiritul Crăciunului. Ghirlandele din inimioare, din copaci, erau prea sus, nu s-ar ascunde acolo. Sub căciulițele croșetate, cu moțuri pufuri-gigant, ia-l de unde nu-i. Am agitat câteva globuri de zăpadă căci, nu-i așa, speranța moare ultima: zăpada s-a așternut la loc, fină și cuminte, fără a-l deconspira… Gata, știu: va trebui, cu un pic de răbdare, să găsesc o căbănuță-altfel, inedită, cu acel ceva care să-mi spună „Made by Santa Claus & the Elves” și nu „Made in China”… Nichts!
Chiar dacă nu l-am găsit în faimosul Târg, am pornit cu motorașul de 5 ani la viteză maximă, spre cadourile promise: căsuțele din Lego și Acvariul pe 10 etaje, Haus des Meeres. De la etajul al unsprezecelea, prin vederea panoramică, spectaculoasă, pe care o oferă terasa, sigur n-avea scăpare, în niciun colțișor al Vienei. Știam eu că de undeva trebuie să apară, nu neapărat dintr-o scoică uriașă sau din spatele unui banc de peștișori viu colorați, dar îl așteptam dintr-o clipă în alta. Nu mică mi-a fost mirarea când… l-am găsit! Până la Acvariu, pe o străduță adiacentă cu Maria Hilfer Strasse:
Avea cam 50 de ani și purta o căciulă cu însemnele categorice de Elf: S de la Santa, încadrat într-un diamant. L-am surprins într-o ședință ad-hoc cu niște Elfițe, deghizate în turiste din Spania, în care puneau Crăciunul la cale. „Cum să-i determinăm pe oameni să fie mai darnici de Sărbători” și „Cum să-i convingem că Moș Crăciun chiar există?” a fost cam tot ce am reușit să înțeleg. Cu emoție, m-am apropiat de ei, lui i-am dăruit câțiva euro și le-am cerut voie să le fac câte o fotografie și lor, și Felicitării de Crăciun, modelate pe jos, din bănuți.
Mesagerul Spiritului Crăciunului mi-a zâmbit și, fără chiar să-l întreb, mi-a mărturisit că el colindă lumea întreagă, că a vizitat aproape toate capitalele lumii încercând să-i determine pe oameni să fie mai buni și să unească bănuții generozității lor printr-o imagine reprezentativă, ca un salut universal. Hello, Paris, Copenhaga sau New York, Hello, Vienna și, de ce nu,
Hello, București!
Gânduri bune. Alice Blue.