Deasupra norilor

Cui i s-a mai întâmplat, recent, să deschidă Facebookul și, în loc să simtă că tocmai a activat ceva electronic, să i se pară că a dat la o parte o rocă ce astupa intrarea într-o cavernă?… Mi se pare mie? Exagerez? Este din cauza faptului că stau atât de mult printre flori în atelier, prin parc, înconjurată de copii zglobii și postările dure, răutatea gratuită din spațiul virtual mă teleportează într-un Neanderthal unde îmi zgârie cu spinii lor și retina, și sufletul? Ce se întâmplă, zilele astea, când ne pregătim de o Sărbătoare a sufletului și a Învierii, de simt că nu mai e loc sub soare de atâția nori negri?

Mesajele oamenilor cu suflet, de pe Facebook, ajung la mine prin fantele unor draperii negre, sub formă de raze de soare, hotărâte să nu mă lase să-mi pierd speranța. Oameni cărora nu le este jenă, “Rușine!” de-a dreptul, să ne arate și să ne inspire cu faptele lor bune. În pofida și spre uluirea celor care cred că te “lauzi” cu o mână întinsă cuiva neajutorat, dacă faci acea mână publică. Obișnuiam, și eu, să cred că faptele bune nu trebuie împărtășite. Că e o lege creștinească nescrisă de a ascunde în inimă, acolo unde doar Dumnezeu vede, orice ajutor material sau moral pe care îl oferi. Dar, la vremuri noi și grele, percepția mea s-a schimbat, pentru că avem nevoie de inspirație, de modele pozitive și, acolo unde se impune, de o scuturare zdravănă din inerția care ne cuprinde, uneori. Însă pentru cei care au suflet (o particularitate umană care vine, deseori, cu un upgrade sub formă de filtru translator al răutății ), mesajele absolut gratuite în răutatea lor sunt niște bumeranguri magice, care își schimbă culoarea și mesajul pe drumul de întoarcere. Pentru că te obligă să iei atitudine, te motivează, te fac să vrei să fii diferit, să sapi și mai adânc la granița dintre bine și rău, unde să plantezi livezi întregi de pomi roditori de liniște, speranță, bunătate, simplitate, recunoștință, iertare, înțelegere.

Observ o preocupare intensă pentru scormonitul în viețile altora. Probabil cei care o fac au acest timp la dispoziție pentru că viețile lor sunt perfecte, sunt un model pentru societate, implicarea lor în cauze nobile a luat sfârșit, creând o lume ideală. Astfel, au asigurat planetei un curcubeu permanent, modelat din vată de zahăr, caramele și acadele. Și, ca bonus, consideră că au dreptul, obosiți fiind de binele făcut planetei, să tranșeze cu precizia unui măcelar cu experiență și caractere, și cariere, dar, mai ales, fizicuri. Când cineva alege să spună despre altcineva că este gras, urât, prost sau senil, filtrul translator din sufletul omului care citește va traduce slab, neputincios, laș, rău. Și nu despre personaj, ci despre autor.

Dacă s-ar înființa o Comisie de Etică a Facebook, mai mult ca sigur că astfel de derapaje morale ar fi sancționate cu muncă în folosul comunității și cu obligativitatea orelor de voluntariat în spitale, orfelinate, cămine de bătrâni și comunele foarte sărace ale României, unde nu există curent, apă sau gaze și mulți copii nu au haine și mâncare. De numele jocurilor și jucăriilor depozitate de mulți părinți prin garaje nici nu au auzit. Desigur, mai există și varianta sancționării ce nu presupune efortul fizic. Dacă pentru fiecare postare ce implică defăimarea sau atacarea gratuită a unei persoane, autorul ar fi sancționat cu obligarea citirii unei cărți?

Ce credeți, ar mai dispărea din norii negri de pe Facebook?

Gânduri bune.

Alice Blue

Credit Foto: Pinterest

180295940aceafed653d1c7f8d002753