Împreună cu Teodor

Spread the love

Când ni s-au întâlnit prima dată ochii, am știut că trebuie să-l adopt pe Teodor.

Mi s-a derulat, pe repede înainte, filmul fericirii împreună : el, cu bucuria, liniștea și siguranța pe care i le voi dărui; eu, cu sentimentul că am fost o rotiță responsabilă, o mică parte dintr-un mecanism de orologiu oprit în timp, ce va începe să funcționeze, împreună cu alte rotițe, pentru cei abandonați. Cum?

Cu un simplu tic-tac: cu dragoste.

Actele de adopție nu au durat mult și… Teddy a ajuns acasă!

Am ajuns acasa

Au urmat, firesc, prima băiță, prima joacă, prima cină și prima poveste de Noapte bună. Niciunul dintre noi nu le va uita vreodată.

Eram, în sfârșit, împreună. O familie.Joaca, cina, baie, nani

În tot acest timp, gândindu-mă la fricile, frigul și abandonul pe care a fost nevoit să le îndure, îmi doream să pot face încă ceva, orice, cât de mic! Să afle toată lumea cât de fericit este el acum și cât de mulți sunt ceilalți care încă suferă, dar cu șanse la fel de mari la fericire. Fericirea aceea necomplicată, care constă doar în a fi parte dintr-o familie. Nimic mai mult. Să ai părinții lângă tine, să vă jucați, să fiți împreună.

Dacă și tu ai acordat, deja, o șansă ursuleților de la Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, înseamnă că ai devenit partener în proiectul pe care WWF România îl desfășoară pentru conservarea pădurilor. Dacă, încă, nu ai făcut-o, poți deveni un „Prieten al Naturii” adoptând, simbolic, un ursuleț.

Teddy îți mulțumește în numele tuturor celorlalți ursuleți, frați și prieteni, care vor avea șansa la o viață mai bună, datorită ție.

5 minute în centrul virtual de adopție WWF Romania, suma echivalentă unui tricou pe care l-ai cumpărat (dar pe care nu l-ai purtat niciodată) și un click final pe butonul „Protejez Ursuleții„, ne aduc, împreună, într-o familie mai puțin complicată, mai sigură, mai responsabilă.

photo-49

În rolurile principale: Ursulețul brun Teddy-Teodor-Bamse, WWF Romania și Tu, Eu, Noi Toți.

Gânduri bune. Alice Blue

 

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>