Minunata poveste de Petre Ispirescu te așteaptă să o (re)citești așa cum te îmbie un șal moale, călduros, să te cuibărești în el, exact în ziua când ai simțit prima zi de iarnă. „…Adunând pe toţi copiii şi fetele din sat ca să înşire mărgăritare„, boierul din poveste îmi dăruiește, peste timpuri, cea mai frumoasă introducere pentru basmul de azi:
„– Ştiţi ce? copii! Decât să flecăriţi la glume şi la câte nagode toate, mai bine spuneţi-vă fiecare basmul său.”
A fost odată o fetiță. Mara, căci așa se numea, era un bebeluș de Iarnă. Înșir-te mărgăritari.
Și tare fericiți erau părinții ei. Venise timpul Botezului, așa că începură a căuta croitoreasă pentru trusou. Când o aflară, aceasta le spuse că-i va face bebelușului de iarnă o coroniță, de păstrat, și o lumânare, de Luminat. Înșir-te mărgăritari.
Și croitoreasa, cu mare drag de copilă, se apucă a-nșira mărgăritari adevărați, dintr-un ghem de lână fermecat, care unea mărgăritarii în numele copilului. Înșir-te mărgăritari.
Și a-nșirat, și a-nșirat, din firul fermecat. Croite și iubite, lumânarea și coronița erau gata de dăruit. Când ajunse cu ele la casa bebelușului de iarnă, acesta îi zâmbi croitoresei. Înșir-te mărgăritari.
Și atunci, ghemul de lână fermecat a pornit să înșire mărgăritarii într-o lume de basm, croită doar cu veselie și bucurie bebelușului de iarnă.
Gânduri bune. Alice Blue