Eu sunt Ranghi. Și spun NU plimbărilor pe elefanți!

Așa cum am promis, revin asupra articolului despre Bali, Indonezia, cu o completare despre plimbările pe elefanți, Short-Trekurile din Bali Zoo.

Voi încerca să motivez cât de bine pot rugămintea mea de a evita aceste plimbări pe elefanți, adresată tuturor celor care vor ajunge acolo, dar și celor care ar putea avea ocazia aceasta în altă țară, în altă Grădină Zoo.

Recunosc, să spui „n-am știut” nu e o scuză. Pentru că nu m-am informat înainte, nu am știut că există, de exemplu, această pledoarie, a site-ului The Dodo, pentru stoparea abuzurilor, foarte bine documentată, unde poți citi despre cât de maltratați sunt elefanții din toate țările care oferă turiștilor plimbări/treks:

– Elefanții sunt luați încă de pui, de la câteva luni, de lângă mama lor, când încep „antrenamentul” pentru industria turismului.

– Pentru a putea interacționa cu oamenii, elefanților li se „frânge spiritul”, prin metode agresive, ca înfometarea, lovirea, izolarea.

– Puii de elefant sunt, de multe ori, furați de la mamele lor prin metoda capcanelor ascunse în păduri.

– Mulți elefanți au murit de extenuare, după ce au fost neglijați, maltratați, munciți până la epuizare pentru Trek-urile cu turiști.

– De ani de zile, organizațiile pentru drepturile animalelor din întreaga lume trag semnale de alarmă în ceea ce privește maltratarea elefanților pentru beneficiul industriei turismului.

Toate de mai sus sunt doar câteva din motivele care ar trebui să fie suficiente pentru „eradicarea” trek-urilor pe elefanți. Sunt lucruri pe care dacă le-aș fi citit înainte, nu mai cumpăram biletele. Și deveneam o mică, infimă, dar importantă piedică în chinuirea a doi elefanți, în acea zi.

Ce pot să vă spun eu, ce am văzut și am experimentat, dacă aveți puterea să citiți, să dați mai departe și să ne solidarizăm ca în momentul „Je suis Charlie”, de data aceasta împotriva terorii pe care o trăiesc elefanții pentru trek-uri, urmează:

După ce am cumpărat biletele, 2 short-trekuri care includeau și taxa de intrare în Zoo și accesul în Water Park, ne-am grăbit spre foișorul de unde începeau plimbările. Am urcat în foișor, unde am găsit mai mulți turiști (familii cu copii, în special), care-și așteptau rândul. Pe harta primită erau trecute cu pixul, încă de la casa de bilete, trek-urile la minut. Pe măsura trecerii timpului, familiile se împărțeau în câte un adult și un copil per elefant. Când ne-a venit rândul, am fost împărțiți la 2 elefanți: tati și copilul pe un elefant, eu pe al doilea. Am decis ca eu să fiu singură pentru că îmi era și foarte frică (și de înălțime, și de elefanți) și nu vroiam să mă vadă copilul și să-i transmit frica mea. De la cam 3 metri, am coborât direct pe băncuța de lemn prinsă cu chingi de burta elefantului. Eu prima, tati și copilul în spate, pe al doilea. Fiecare cu câte un „driver” angajat, care stătea direct pe gâtul elefantului. „Smile, please!” Fotograful angajat ne face poze înainte să pornim. Și am pornit.

Elefantul meu era mult mai mic, mi-am dat seama că e pui. L-am întrebat pe driver câți ani are și cum îl cheamă. Mi-a spus că elefantul se numește Ranghi (scriu cum am auzit), e fată și că are 14 ani. (O copilă, mi-am zis). După mai puțin de un minut, nu știam cum să cobor mai repede, cum să rezist în acea situație, pentru că l-am văzut pe driver cum începe să o lovească pe Ranghi cu un CIOCAN!

Un ciocan cu o parte teșită și una ascuțită.

Gânduri. Soluții. Repede! Copilul e chiar în spatele meu, râde zgomotos, se bucură de experiența lui, nu știe și nu înțelege în ce poveste suntem, de fapt. Dacă o să cobor, o să se sperie. Probabil o să se sperie și elefanții să mă vadă pe jos pe lângă ei, nefiind obișnuiți cu mine. Pe lângă noi trece un elefant cât două Ranghi și atunci aflu că nu o să cobor, de la instinctul de supraviețuire, care țipa la mine. Aș vrea să închid ochii, să nu mai văd cum ZBANG!-un ciocan în capul lui Ranghi, la dreapta, ZBANG! un ciocan în capul lui Ranghi la stânga. Dar dacă închid ochii, amețesc, mai ales că oricum încercam să-mi țin echilibrul, fiecare mișcare a elefantului te mișcă de colo colo pe băncuță. Am încercat să stau mai mult întoarsă spre tati și copil, să mă asigur că ei sunt ok în spate. După 5 minute de filtre cerebrale și emoționale, am început să fac poze. Hmm, ce mirare! Toți driverii care treceau pe lângă noi își ascundeau ciocanele când observau că le focusez! Verific mereu fiecare poză, dacă se vede ciocanul. Știu, simt că odată, nu știu când, vor fi interzise trekurile. Un alt elefant mare, când trece pe lângă noi, o sperie pe Ranghi și ne dezechilibrăm foarte tare când Ranghi se ferește. ZBANG ZBANG ZBANG!!!

După 10 minute, înapoi în foișor, ne îmbrățișăm toți trei, strâns de tot. În mai puțin de 5 minute, într-o cabană de lângă foișor, ne așteptau fotografiile deja developate, cu noi pe elefanți. Cazierele noastre eco-friendly.

O luăm agale prin Grădină. O descoperim pe Terry, elefănțica mascotă a Grădinii, într-un țarc special, separat, curat. Îi cumpărăm un coș cu fructe, morcovi și porumb și o îmbrățișez de trompă, o pup, o mângâi, cât pentru toate Ranghi, surorile și frații ei, din toate Zoo din lume.

Eu sunt Ranghi. Și spun NU plimbărilor pe elefanți!

Gânduri bune,

Alice Blue.

dsc_0541

 

Mahi-Mahi, Zei și Frangipani: Bali, Indonezia.

Chiar dacă cele 15 ore de zbor către Bali, cu escală la Doha, mi-au adus aminte de referințele citite despre lupta puputan (modul în care familiile regale balineze alegeau lupta până la moarte, în locul capitulării în fața cuceritorilor olandezi), ajunsă în Resortul The Laguna, din Nusa Dua, am avut certitudinea celei mai bune alegeri:

Încă un loc minunat bifat pe harta lumii, încă o carte de parenting, cu file sub forma cărților noastre de îmbarcare. În articolul Traveling kids are smarter kids, am regăsit, într-un studiu concludent, salutarea deciziilor de a ne lua copilul cu noi în toate destinațiile de vacanță, indiferent cât de departe ar fi acestea. După vacanțele în Singapore și Malaezia, am decis că suntem pregătiți și antrenați pentru un zbor și mai lung. Ce am descoperit la destinație, vă invit să citiți în rândurile ce urmează.

Luxuriant, exotic, paradisiac, termenii pretențioși pe care te-ai grăbi, la primă vedere, să-i atribui acestui resort, am simțit, încă de la sosire, să-i înlocuiesc prin „calm”, „puritate”, „armonie”. Copacii cu flori frangipani, adevărate difuzoare naturale de aromaterapie, nu-mi păreau exotici, ca o descriere oarecum banală. Când înotam printre florile lor, căzute pe albastrul piscinei, ne erau spectatori în joaca „cine înoată cel mai repede ca să culeagă cele mai multe flori” sau mă inspirau să creez ad-hoc aranjamente din flori și mini-ananas.

Frangipani Ananas Alice Blue

A Luxury Collection, descrierea complementară a Resortului The Laguna, are darul să-ți ofere armonie vizuală și sufletească, mai mult decât simpla viziune a luxului. Ca atunci când un tort decorat ireproșabil, cu infinită migală și delicatețe, îți oferă (și) surpriza unei compoziții interioare nemaintâlnit de delicioasă. Serviciile premium sunt „promised”, așa cum aleg să-și noteze și mesele, în schimbul anticului „reserved”. Armonia desfășurării unei zile în acest resort, prin posibilitatea de a alege să-ți petreci timpul între Spa, sporturi nautice, sala de fitness, plajă sau un dolce far niente pe terasele restaurantelor sau coffee-shopului, se prelungește spre seară, la lumina făcliilor din spectacolul de dans balinez, oferit rezidenților. Un alt fel de spectacol, cât se poate de hazliu, era cel al veverițelor hoțomane, care profitau de cea mai mică neatenție pentru a-și însuși bananele-miniatură sau fructele „snake” și „blim-bing”  care ne așteptau în „bale bengong” (paturile cu baldachin).

Oricât de grea ar fi fost desprinderea de paddlingul pe ocean, piscina cu apă caldă în care alunecam de pe terasa camerei sau de zenul din baldachinele de pe plajă, am pornit, la fiecare a doua zi din cele 11 petrecute, în câte o aventură în afara resortului.

Monkey Forest, Sanctuarul Maimuțelor, are ca bază conceptul Tri Hita Karana, Cele 3 Căi prin care poți atinge bunăstarea fizică și spirituală, prin armonia dintre oameni, dintre oameni și mediul înconjurător, dar mai ales dintre oameni și Divinitate. Sau, așa cum declara, într-un interviu, Ketut Liyer (vraciul de suflete stins din viață anul acesta, la vârsta de 100 de ani și devenit faimos grație romanului bestseller Eat, Pray, Love al scriitoarei Elizabeth Gilbert), „fii bun cu oamenii, insectele și animalele, iar zeii te vor răsplăti pentru asta.” Maimuțele se plimbau dezinvolte printre noi, își țineau puii agățați de gâtul lor și unele dintre ele, mai temperamentale, săreau până pe umerii turiștilor, dăruindu-le cele mai frumoase instante foto. Mai ales dacă vă încumetați la o vacanță împreună cu copiii, experiența este unică.

Bali Monkey Forest Alice Blue

Prapen, Atelierul de bijuterii din argint, cu o istorie de 4 generații, începută în portul balinez Padang, unde făceau negoț cu bijuterii direct de pe vasele ancorate, astăzi este un punct de referință din cultura insulei. Ghidul călătoriei noastre până în regiunea Celuk ne-a explicat, cu un aer solemn, cât de respectați sunt acești meșteșugari și, deopotrivă, cât de mult își respectă ei munca, devenită un patrimoniu cultural în sine. De aceea, fotografierea bijuteriilor expuse spre vânzare nu este permisă. Însă cerceii cu minunatul filigran de argint și perle albe pe care i-am primit cadou de la soțul meu, sper să ajungă fotografiați și dăruiți ca „Something old”, peste ani, norei mele pe care o îndrăgesc de pe acum, chiar dacă nu o cunosc, încă. Acest gând mă face să-i acord un loc special, așa că nu-l ocoliți, plecați de acolo cu ceva ce poate face parte din istoria familiei voastre.

Bali atelier argint Alice Blue

Pura Tanah Lot, unul dintre cele 7 Temple ale Mării dispuse de-a lungul coastei de sud a insulei, este una dintre cele mai căutate destinații în Bali. Am avut norocul să ajungem când era reflux și am putut merge chiar până la intrarea în templu. În cadrul unei ceremonii care avea chiar atunci loc, am putut observa îndeaproape cum decurge un ritual de binecuvântare pentru toți cei care doreau să ia parte. Turiști, localnici, adulți, copii, toți erau invitați să primească apă sfințită, li se lipeau pe frunte câteva boabe de orez și li se așezau în spatele urechilor câte o floare parfumată de frangipani. Pentru mine a fost un moment în care, privind în jurul meu sutele de turiști, pierzând numărătoarea limbilor auzite, văzându-i atât de bucuroși să se afle acolo, am înțeles determinarea lui Dang Hyang Nirartha, întemeietorul acestui Templu, care a simțit că este un loc sfânt. Recomandat pentru cele mai frumoase fotografii cu apusul soarelui, Templul Tanah Lot este o fântână de energie spirituală, menit să adune în jurul său suflete în căutare de armonie și echilibru, indiferent de religia din care fac parte. Cu adevărat, merită drumul lung către el.

Tanah Lot Alice Blue

Bali Zoo nu putea scăpa nebifat pe lista aventurilor balineze. Specii rare de păsări, prânzul luat în compania leilor care te privesc de la mai puțin de un metru distanță (e adevărat, dupa ferestrele separatoare) sau micul dejun cu urangutanii liberi, Aqua Parkul din interior, plimbările cu poneii dar mai ales cele pe elefanți, au fost primele argumente fără drept de apel pentru a ne încumeta la un nou drum lung, cu trafic intens, de aproape o oră, pornind din Nusa Dua. Organizarea ultra-eficientă a Grădinii ne-a fost evidentă încă de la casa de bilete, când aveam deja programate, la minut, Short Trek-urile cu elefanți. Și pentru că absolut tot restul experienței Bali Zoo a fost extraordinar, despre plimbările cu elefanții (pe care le regret din motive pe care le voi detalia în articolul următor), vă pot spune doar atât: vă rog, ocoliți-le, oricât de greu ar părea să îi refuzați pe cei mici. Așadar, Bali Zoo este de neratat, dar fără plimbările pe elefanți.

Bali Zoo Alice Blue

Plantațiile de orez dispuse pe terase, atelierele de sculptură în lemn, grădinile cu vânzare de plante și arbori decorativi, piețele tradiționale balineze din Ubud, toate ne-au ajutat să înțelegem mai bine cultura locală. Ne-am împrietenit cu localnicii, fie ei ghizi, șoferi sau bucătari, dornici să ne răspundă cât mai amănunțit la toate întrebările și mirările noastre. Am primit rețeta celei mai bune supe de ton de la bucătarul unui restaurant. Am mâncat orez la un pas distanță de o plantație, astfel că și noi, părinții, și copilul nostru, am înțeles că respectul pentru fiecare bob stă în munca enormă a cultivatorilor. Bărcile de pescari din Sanur, plaja ei cu terasele colorate, ne-au făcut să ne simțim că pășim într-o vedere vie. În Bali Collection din Nusa Dua, cel mai potrivit și la îndemână loc pentru alternativa la cina din resort sau shopping, am descoperit Mahi-Mahi, peștele-cel-mai-gustos-din-lume, căruia, chiar de l-aș găsi și aici, nu aș putea să-i ofer savoarea condimentelor originale.

foto-bali1

Dacă scriitoarea Elizabeth Gilbert a împărțit capitolele cărții „Eat, Pray, Love” în trei țări diferite, dedicându-i insulei Bali capitolul „Love”, la sfârșitul vacanței și eu m-am declarat îndrăgostită de toate experiențele noi, cu toate subcapitolele sale. Experiența bucătăriei tradiționale balineze, respectul localnicilor pentru zeitățile lor, Shiva, Brahma și Vishnu, cărora le puneau ofrande zilnic, în templele care nu lipsesc din nicio casă, hotel, restaurant sau magazin, dar mai ales dragostea care te înconjoară de pretutindeni și are darul să înțeleagă orice limbă a planetei, atunci când ești cu familia alături, toate de mai sus au însemnat o vacanță memorabilă.

Call, Book, Fly…!

Gânduri bune,

Alice Blue.